Parabola sclavului si a omului liber.

Dependenta este normala pana la o anumita varsta. Sclavia incepe doar atunci cand, o persoana isi pastreaza aceasta pozitie de dependenta chiar si atunci cand a crescut.

Odata, demult, traia un sclav pe nume Iosif. In fiecare dimineata se scula devreme si primea de la stapanul sau toate instructiunile pentru ziua respectiva. Principala lui sarcina era sa munceasca pamantul. Executa tot ceea ce stapanul sau ii spunea, fara sa isi faca vreo problema, pentru ca stia ca acesta ii vrea doar binele si are grija de el. Hrana si locuinta erau asigurate, iar Iosif nu punea intrebari si era in intregime devotat stapanului sau, pe care il iubea mult.
Intr-o buna zi, Iosif a aflat de la alti sclavi despre abolirea sclaviei. A inceput sa se teama. Ce se va intampla cu el fara stapanul sau? Se va trezi pe drumuri, fara protectie si securitate? Ca si Iosif, alti sclavi se opuneau si ei abolirii sclaviei, din aceleasi motive. Altii, insa, s-au revoltat si, ajutati din exterior, s-au rasculat.
Neavand incotro, Iosif a urmat cursul istoriei… Era acum, un om liber, dar nu in totalitate. Era, de fapt, serbul unui senior puternic, care avea un castel mare si multe pamanturi. Iosif primise o bucata de pamant pe care o cultiva, insa, in schimb, trebuia sa ii dea seniorului, in fiecare an, jumatate din recolta obtinuta. Era mai liber decat odinioara: liber sa dispuna de partea lui de recolta cum dorea, sa o vanda sau sa se hraneasca. Dar era si mai responsabil pentru viitorul sau si asta il ingrijora. Totusi, beneficia de o securitate importanta: pe timp de razboi putea sa se refugieze in castel, iar in caz de foamete putea sa ceara mancare seniorului sau, care avea hambarele pline cu grane. Iosif era multumit sa traiasca si sa munceasca in aceste conditii, pentru ca stapanul sau era aproape.
Din nou timpurile s-au schimbat si, urmand cursul istoriei, Iosif a devenit un om liber, dar si obligat sa fie mult mai responsabil pentru sine decat in trecut. Fiind obisnuit sa lucreze pamantul, s-a dus la un mare proprietar de la care primit o bucata de pamant, pentru care platea arenda. Acum, Iosif dispunea de toata recolta, asa cum dorea, putand sa o vanda sau sa o pastreze pentru hrana. A ales, totusi, sa o vanda, pentru a putea plati arenda. Era mult mai liber decat odinioara, dar si mult mai responsabil. Trebuia sa se gandeasca la viitor, sa se ocupe singur de securitatea lui si sa isi faca provizii.
Dar timpurile s-au schimbat, din nou. Poporul a devenit suveran, iar legea favoriza trecerea pamanturilor de la marii proprietari catre fermierii cultivatori. Iosif, acum Joe, a devenit proprietarul fermei sale, pe care a cumparat-o, inglodandu-se in datorii. Viata lui era acum mult mai libera, dar si mult mai grea. Trebuia, singur, sa ia in calcul totul: securitatea, rezervele,, imprumuturile pentru cumpararea fermei si a utilajelor. Sa devii proprietar dupa ce ai fost doar chirias este o experienta inaltatoare, dar dificila. Atunci cand libertatea creste, responsabilitatea creste in aceeasi masura.

Noi suntem asemenea lui Iosif pe cale sa devina Joe. Aceasta transformare este, adesea, dificila. Ne nastem sclavi si putem deveni liberi, in anumite conditii.
Copilul este la nastere intr-o dependenta totala fata de parintii sai. Acestia ii asigura securitatea, iar el trebuie sa se supuna exigentelor lor. Dependenta este normala pana la o anumita varsta. Sclavia incepe doar atunci cand, o persoana isi pastreaza aceasta pozitie de dependenta chiar si atunci cand a crescut.
Serbul corespunde adolescentului. El este mai liber decat copilul, dar inca mai trebuie sa dea socoteala adultilor din jurul lui. Nimic nu-i apartine, chiar si pentru bunurile de consum personal depinde de parinti pentru a le obtine. Ca tineri, ocupam pozitia de chiriasi – invatam sa jucam roluri, inainte de a fi noi insine: student(a), salariat(a), sot/sotie, tata/mama. Aceasta trecere este necesara si putem creste, un timp, imitand aceste roluri. Daca, insa, persistam prea mult in acest stadiu, ramanem mai degraba chiriasi decat proprietari ai propriei persoane.
Proprietarul fermei coincide cu omul matur: este cel care traieste in propria persoana, care este pe deplin el insusi si isi asuma responsabilitatea nevoilor sale, astfel incat sa le gaseasca un raspuns. Daca este proprietar intr-o mai mare masura, adica daca isi satisface pe deplin nevoile, este mai multumit si mai disponibil pentru altii in relatii adecvate, rolul de salariat(a), sot/sotie, parinte.
Noi integram, mai mult sau mai putin, toate stadiile parcurse de Iosif pentru a deveni Joe. Unii raman, totusi, Iosifi atat de mult timp, incat se imbolnavesc.
Sclavul, ramas astfel la varsta adulta, este tipul conformistului: supus in intregime altei persoane, respecta normele si principiile altora. Renuntand la persoana lui, traieste numai in functie de ceilalati, fara sa isi permita sa-si examineze propriile nevoi si fara sa indrazneasca sa existe fara celalalt. De exemplu, o femeie se poate imbolnavi atunci cand sotul ei lipseste sau daca el pleaca, se teme sa nu aiba vreun accident. De asemenea, stapanul trebuie sa vegheze asupra sclavilor sau serbilor sai, astfel incat nu este mai liber decat ei. El are nevoie de ceilalti pentru a exista. Este cazul unei sotii care se teme de infidelitate, asfel incat isi controleaza permanent sotul si il transforma, la randul sau, in sclav.
Multe persoane raman simpli chiriasi ai propriilor persoane. Chiriasul este cel care traieste in rolurile sale mai mult decat in persoana sa, peste care altul este proprietar. Este situatia parintilor, ghidati in comportamentul lor de educator, de propria lor educatie, traditie sau religie, fara sa faca efortul de a-si realiza propria lor evolutie si sa tina cont de nevoile proprii sau de cele ale copiilor lor. Este, de asemenea, situatia mamei – model, care se sacrifica pentru copiii sai, dupa ce a fost, la randul ei un copil – model. Multi dintre noi sunt doar proprii lor chiriasi, se simt liberi, insa, in acelasi timp, nu constientizeaza ca sunt supusi rolurilor, datoriilor si obligatiilor.
Sa fim proprii nostri proprietari este o sarcina dificila. A fi in cautarea propriilor nevoi inseamna sa contam mai mult pe noi insine, decat pe ceilalti, pentru a gasi rezolvarea dorita. Este demersul celui care devine capabil sa negocieze cu alti proprietari, pentru a-si construi o viata armonioasa. Astfel, nimeni nu este nici chirias, nici proprietar al altuia.
Sursa: Andre Moreau – “Putere, autonomie, vindecare”



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s