Iluzia puterii.

A avea bani, a avea informatii, a avea muschi sau macar a inspira frica sunt de obicei atributele unei persoane puternice. Ce inseamna de fapt puterea? Se ascunde secretul ei in calitati sau in cantitati?

Din pacate, puterea fizica este valabila doar in anumite limite – corporale si spatiale. Poti controla alte persoane, mai slabe (sau mai fricoase) decat tine, dar cu forta nu poti atinge inimile oamenilor.

Sa fie atunci mestesugul de a-ti folosi mintea? Depinde cum o folosesti. Unii conving doar prin vorbe fara sa mai sustina prin fapte. Limbarita – poti fi un papagal sau un orator talentat, fascineaza sau  convinge, insa asta nu te face o persoana puternica, ci doar una priceputa la vorbe.

Sa ne incredem atunci in cantitate? Orice suma de bani am avea, si aceasta este limitata la lucrurile pe care le poate cumpara. Banii nu pot cumpara fericirea, doar iluzia ei. Daca s-ar da fericire autentica in schimbul unui teanc de hartii, lumea ar fi un loc tare trist.

Sa stapanesti un imperiu, sa ingenunchezi oameni, sa controlezi vietile altora nu iti garanteaza nici libertatea, nici puterea. Dar sa te stapanesti pe tine insuti, in ganduri si in actiuni, sa iti ingenunchezi egoismul si propria vanitate,  sa iti controlezi afectele si impulsurile, iata ce te poate face puternic(a).

Inteligenta emotionala vorbeste despre puterea de a selecta dintre toate trairile pe care le incerci pe acelea care iti fac bine, iti inlesnesc dezvoltarea personala, te ajuta sa te inalti. Este imperios necesar sa deosebim atunci intre afectele care ne impiedica sa traim cu adevarat si intre cele care reprezinta de fapt viata sufleteasca. Oricare ar fi capcanele si inselarile, un reper ramane absolut sigur in mijlocul tuturor: puterea de a iubi.

Puterea este nici mai mult nici mai putin decat capacitatea de a iubi pusa in practica. Poti avea totul, dar daca nu iti poti deschide inima pentru iubire, esti mai sarac decat unul care nu are nimic in afara de inima sa.

Puterea inseamna  marinimia de a ierta ce ti s-a facut sau spus. Pastrarea in inima a jignirilor si a durerilor nu iti aduce echilibru, nu iti aduce liniste, ci doar o suferinta mai mare. Suferinta din care adesea izvoraste ura si dorinta de a-i supune pe ceilalti.

Puterea se refera la incercarea de a birui ispitele si obstacolele care stau in calea intaririi tale sufletesti.  Iar ispitele si obstacolele sunt propriile tale puncte slabe, sunt cele care te trag inapoi de la puterea autentica.

Putere nu inseamna doar sa poti, trebuie sa si vrei. Iar daca tot ai liberul-arbitru, de ce n-ai  alege bunatatea?



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s