Individ, colectivitate naţională, naţiune

„Drepturile omului” nu sunt mărginite numai de drepturile altui om, ci si de alte drepturi. Pentrucă, există trei entităti distincte:

1. Individul.

2. Colectivitatea natională actuală, adică totalitatea indivizilor din aceeasi natie, trăind într’un stat, la un moment dat.

3. Natiunea,   acea   entitate   istorică   trăind   peste   veacuri   cu rădăcinile înfipte în negura vremii si cu un viitor infinit.

O nouă mare eroare a democratiei bazată pe „drepturile omului” este aceea de a nu recunoaste si a nu se interesa decât de una din aceste trei entităti: individul. Pe a doua o neglijează sau îsi bate joc de ea, iar pe a treia o neagă.

Toate trei îsi au drepturile si datoriile lor. Dreptul de a trăi. Şi datoria de a nu periclita dreptul la viată al celorlalte două.

Democratia   nu   se   ocupă   decât   de   asigurarea   dreptului   individului.   De   aceea   asistăm   în   democratie   la   o   răsturnare   formidabilă.   Individul   crede   că   poate   să   împieteze   cu   drepturile   sale nelimitate asupra drepturilor colectivitătii întregi, pe care poate să o încalce si să o jupoaie. De aceea asistăm, în democratie, la acest tablou sfâsietor, la această anarhie, în care individul nu voieste să recunoască nimic deasupra interesului său personal.

La rândul ei, colectivitatea natională, are o tendintă permanentă de   a   sacrifica   viitorul   –   drepturile   natiunii   –   pentru   interesele   ei prezente.

De aceea asistăm la nemiloasa exploatare sau chiar înstrăinare a pădurilor, a minelor, a petrolului, uitând că în urma noastră sunt sute de generatii românesti, copiii copiilor nostri, cari asteaptă să trăiască si ei, ducând mai departe viata neamului.

Această   răsturnare,   această   rupere   de   raporturi,   căreia democratia   i-a   dat   nastere,   constitue   o   adevărată   anarhie,   o   desfiintare a ordinei naturale si este una din cauzele principale a stării de turburare a societătii de astăzi.

Armonia nu se poate restabili, decât prin reîntronarea ordinei naturale.     Individul     trebue     subordonat     entitătii     superioare, colectivitatea   natională,   iar   aceasta   trebue   subordonată   natiunii. „Drepturile omului” nu mai sunt nemărginite, ele sunt mărginite de drepturile   colectivitătii   nationale,   iar   drepturile   acesteia   sunt mărginite de drepturile natiunii.

* * *

În   sfârsit,   s’ar   părea   că   în   democratie   cel   putin   individul, încărcat de atâtea drepturi, trăieste minunat. În realitate însă si aici stă tragedia finală a democratiei, – individul n’are niciun drept, căci ne   întrebăm:   unde   este   libertatea   întrunirilor,   unde   este   libertatea scrisului, unde este libertatea constiintei. El trăieste sub teroare, stare de   asediu,   cenzură,   cu   mii   de   arestati   si   cu   oameni   ucisi   pentru credinta lor, ca pe vremea celor mai tirani conducători de popoare.

Unde este „dreptul multimii suverane” de a decide de soarta sa, când întrunirile sunt interzise, iar dela vot, zeci de mii de oameni sunt opriti, maltratati, amenintati cu moartea, omorâti.

Veti zice: Da, dar acestia vor să schimbe constitutia, să restrângă libertătile, să întroneze altă formă de stat!

Întreb: Poate sustine democratia că un popor nu e liber si nu-si poate decide singur de soarta sa, de a-si schimba constitutia, de a-si schimba forma statului, cum vrea el, de a trăi în libertătile mari sau mici, pe care le vrea el?

Aici e tragedia finală.

În realitate, în democratie omul nu are niciun drept. El însă nu si le-a pierdut nici în folosul colectivitătii nationale, nici în acela al natiunii, ci în folosul unei  caste politico-financiare  de bancheri si agenti electorali.

În   sfârsit,   ultima   binefacere   pentru   individ,   Democratia   ma-sonică printr’o perfidie neasemuită se transformă în apostol al păcii pe pământ. Dar în acelasi timp proclamă războiul dintre oameni si Dumnezeu.

„Pace între oameni” si războire contra lui Dumnezeu.

Perfidia stă în aceea că întrebuintează cuvintele Mântuitorului: „Pace între oameni”, transformându-se în apostol al „păcii”, iar pe El condamnându-L   si   arătându-L   ca   vrăjmas   al   omenirii.   Şi   în   fine perfidia stă în aceea că prefăcându-se a voi să apere viata oamenilor, în realitate nu-i duc decât la pierderea vietii. Prefăcându-se că vor să-i   apere   de   moartea   prin   războiu,   nu   fac   altceva   decât   ating diavolescul scop, acela de a-i condamna la moarte vesnică.

Corneliu Zelea Codreanu – “Pentru Legionari”



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s