Maria Gheorghiu – Bocetul lui Ioan fara de mormant

Advertisements

De ce atâta ură?

Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ.

Inalţi magistraţi şi bravi ofiţeri care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi hiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută.

De ce atâta ură?

Aşa ni se răsplăteşte bună-voinţa şi toleranţa noastră?

Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sau sanguinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.

Fraţii noştri îşi părăseau copii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă(…) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă(…)

Li-s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.

Nicolae Iorga,  6 iulie 1940 articol publicat în “Neamul Românesc”

Preluat de pe: http://destainuit.wordpress.com


Eminescu despre jidani

„Dacă astăzi, când n-au plenitudinea drepturilor civile și nici pe cele politice, au pus mâna pe tot negoțul si pe toată industria mică din Moldova, dacă astăzi se lăfăesc înspăimântător asupra șesului româ­nesc, dacă astăzi se încuibă în vatra harnicilor olteni, ce va fi oare mâne, când vor avea drepturi egale, când vor avea putința de a-și zice români, când vor avea înscris în legi dreptul formal că patria aceasta este a lor tot deopotrivă cu noi !

(Opere complete. Chestiunea israelită, Iasi, librăria românească Ionescu-Georgescu, 1914. Citat de Alex. Naum).

* *

„Prin ce muncă sau sacrificii și-au câstigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetătenii români! Ei au luptat cu Turcii, Tătarii, Polonii si Ungurii? Lor le-au pus Turcii, când au înfrânt tratatele vechi, capul în poale? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei țări, s-a desgropat din învăluirile trecutului această limbă? Prin unul din ei și-a câștigat neamul românesc dreptul la soare?

(Op. cit. pag. 481).


Libertate spirituala-slobozenia fata de pacat.

Libertatea este înteleasã de multi ca opusul constrîngerii. Este consideratã ca fiind o usã deschisã vointei personale. ” Sînt liber atunci cînd pot face ceeace ce vreau ” este mottoul obisnuit în zilele noastre. As dori sã privesti libertatea dintr-un alt punct de vedere. Traducerea romaneascã a bibliei foloseste un cuvînt vechi al libertãtii , slobozenia. A fii cu adevãrat liber însemneazã în întelesul Biblie sã fii slobod, adicã dezlegat de ceva care te tine. Nu existã decît douã posibilitãti : a fii rob sau a fii liber. Multi înteleg gresit lucrul acesta. Libertatea nu are nimic de-a face cu vointa. A fii liber nu însemneazã cã pot face ce vreau. A fii liber însemneazã cã nu sînt rob, adicã legat, sub autoritatea cuiva. Fiul Lui Dumnezeu ne avertizeazã cã existã o autoritate pe pãmînt care pune fiecare fiintã în robie . Si aceastã autoritate nu este vre-un sistem de guvernare , nu este un dictator, nu este un sistem politic ci este pãcatul.

Singura solutie pentru om de a deveni liber fatã de pãcat este atasamentul de propiul lui Creator , de Dumnezeu. Iisus ne promite urmãtoarele :” Dacã rãmîneti în cuvîntul Meu, sînteti în adevãr ucenicii Mei; veti cunoaste adevãrul, si adevãrul vã va face slobozi “. ” Adevãrat, adevãrat , vã spun cã , oricine trãieste în pãcat, este rob al pãcatului. ” ” Deci, dacã Fiul vã va face slobozi, veti fi cu adevãrat slobozi “.(Ioan 8: 31,32,34,36). Dupã vointa noastrã, dacã am face ce am voi si dori , nu am fi altceva decît niste robi ai pãcatului. Vom zice cã sîntem liberi, vom continua sã trãim în pãcat si minciunã , amãgindu-ne pe noi însisi , dar adevãrul ar fi cã sîntem sub autoritatea pãcatului care lucreazã în fiinta noastrã. Libertatea pe care Dumnezeu ne-o oferã este transpunerea noastrã în realitatea divinã, extraterestã , spiritualã , din afara universului nostru , în timp ce încã trãim realitatea fizicã , în trupul nostru aici pe pãmînt. Si aceasta este posibil la Dumnezeu prin Duhul Sãu. Apostolul Pavel ne explicã acestã minune foarte clar:” Cãci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului , acolo este slobozenia. Noi toti privim cu fata descoperitã, ca într-o oglindã, slava Domnului, si sîntem schimbati în acelasi chip al Lui , din slavã în slavã , prin Duhul Domnului.”(2 Cor.3:17,18). Ne trebuie un moment de meditatie sã întelegem paragraful de mai sus. Altfel, la prima vedere aratã a fi o scenã fantasticã destul de inspiratã.

Adevãrul este cã un om eliberat de Dumnezeu chiar dacã trãieste viata sa în trup , printre ispitele realitatii acestei lumi , el poate în acelasi timp sã trãiascã o altã viatã paralelã , schimbatã dupã chipul Creatorului . Doar sugerez un mic exemplu: poti trãi sãrac , isolat , umilit în realitatea fizicã si în acelasi timp poti trãi dual, o altã viatã unde esti bogat, înconjurat de fiinte divine , în slava realitãtii ceresti. Si nu cred cã este o exagerare, cred cã este realitatea dublã pe care o fiintã de pe pãmînt o poate trãi.

Asadar ce este libertatea. Libertatea este realitatea dublã pe care o fiintã umanã o poate trãi: realitatea în trup si realitatea în spirit. Trupul este aici pe pãmînt, dar spiritul este conectat cu Dumnezeu experimentînd slava cereascã. Si ceea ce este mai surprinzator este cã trupul nostru doreste o astfel de conectare permanentã cu Dumnezeu. Apostolul Pavel ne dã o imagine tragicã a suferintei omului desconectat de Dumnezeu. ” De asemenea , si firea asteaptã cu o dorintã înfocatã descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Cãci firea a fost supusã desertãciunii- nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nãdejdea însã, cã si ea va fi izbãvitã din robia pãcatului, ca sã aibã parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. “(Romani 8:20,21). Libertatea este deci doritã chiar si de firea noastrã trupeascã.

Dacã doresti sã devii cu adevarat o fiintã liberã tu trebuie sã fii reconectat cu propiul tãu creator, Dumnezeu. Vei beneficia de o viatã nouã aici pe pãmînt si vei experimenta o viatã spiritualã oferitã în slavã si onoare.


Impostură şi libertate

Inca de la începuturile ei, omenirea s-a confruntat permanent cu problema libertatii, fapt ce a determinat în mare masura destinul ei istoric. A fi liber era pentru omul din toate timpurile o prioritate indiscutabila în spectrul preocuparilor sale, devenind adesea pentru el o adevarata drama existentiala. Ca orice fenomen complex, libertatea a suferit uneori diverse deformari sau manipulari generate de ignoranta sau de o abordare insuficienta, comportând si un aspect tragic în viata omului.

Lumea moderna, în care ne târâm zilnic existenta, ne întâmpina la fiecare pas cu o multitudine de oferte care mai de care mai tentante, apasând mereu pe coarda libertatii de a alege. Si omul, în virtutea acestei libertati, începe sa aleaga din gama larga de posibilitati care i se propun, fara sa se gândeasca nici macar o clipa ca prin alegerea si atitudinea sa poate deveni sclavul propriei libertati.

Aspectul tragic al libertatii se datoreaza premisei false de la care se pleaca, si anume ca omul liber poate sa faca orice si nimeni nu-l poate opri sa aleaga modul de viata pe care îl doreste. Chiar daca la prima vedere acest rationament pare adevarat, lucrurile nu stau tocmai asa. Orice om liber nu poate sa faca orice, decât ceea ce îi pastreaza libertatea si îl mentine în starea de fiinta libera si constienta. Daca el alege ceea ce nu corespunde naturii si conditiei sale existentiale, adica ceea ce nu-i este de folos, risca sa devina sclavul propriei optiuni si sa piarda printr-o gresita întrebuintare a libertatii sensul si valoarea vietii. Omul liber nu poate sa faca orice, ci ceea ce trebuie, tocmai pentru a ramâne liber, caci este o mare diferenta între a fi liber si a fi libertin

Un mare geniu al umanitatii, facând aceasta diferenta se exprima astfel: „toate îmi sunt îngaduite, dar nu toate îmi sunt de folos”.(Sfântul Apostol Pavel).

Printr-o alegere nechibzuita si nefolositoare, omul îsi poate pierde conditia de persoana libera, devenind doar un element insignifiant ce poate fi înlocuit oricând în mecanismul unei societati meschine. Într-un univers secularizat ce dezumanizeaza sistematic fiinta libera, cei care intra în acest joc macabru si îl accepta ca pe o normalitate suficienta, devin niste impostori. Ei nu-si dau seama ca starea lor de impostura nu este decât o sinucidere lenta, caci omul aflat într-o somnolenta prelungita traieste o iluzie a libertatii si a adevarului, pe care o crede sau vrea sa o creada ca o realitate evidenta.

Într-o astfel de situatie adevarul nu este nici iubit, nici cautat, ci înlocuit tot mai des cu interesul si utilitatea, având la baza dorinta de putere. Confortul si prosperitatea materiala înlocuiesc treptat demnitatea si bunul simt, facând ca în sufletul omului adevarul si responsabilitatea sa nu aiba nici o valoare. Indiferentismul generat de minciuna si impostura nu numai ca îl face pe om sclavul unui sistem nonvaloric, ci este si un semn al unei lasitati degradante, care îl macina si îi ucide viata spirituala.

Societatea de consum dezgolita de orice continut spiritual si întretinuta de un machiavelism grotesc creeaza o situatie privilegiata a egoismului si a propriului interes. Aceste coordonate duc la schimbarea conditiei existentiale, transformând fiinta umana în ceea ce nu este ea în esenta si deposedând-o de libertate. Oamenii devin simple fiinte îndobitocite pentru care semenii lor nu au nici o valoare atâta timp cât nu le ofera nici un beneficiu personal. Astfel apare impostura , în care fiintele umane se înjosesc si se dispretuiesc, traind o mare iluzie a normalitatii si fericirii.

Unda imposturii a luat cu asalt chiar si peisajul cultural, unde ar trebui sa domine onestitatea, curajul, forta morala si mai ales omenia, virtute atât de rara în ultima vreme. Apar adesea o serie de asa zisi intelectuali pentru care cel mai mult conteaza numarul de doctorate si de carti publicate, care le confera o anumita pozitie privilegiata, decât demnitatea, întelegerea si buna cuviinta încununate în atitudinea si modul lor de viata. Pentru astfel de indivizi sentimentul înjositor al mândriei si mirosul ademenitor al dolarului vor întretine iluzia fericirii si a libertatii si nu vor ezita nici o clipa la momentul oportun sa-si tradeze propria identitate, refugiindu-se în mod las într-o societate confortabila. Acestia nu vor întelege niciodata ca nu sunt decât niste sclavi ignoranti care se târasc penibil în întunericul minciunii si ca viata adevarata si libera este o jertfa si o daruire de sine în folosul celor multi.

Dar si mai trist este faptul ca impostura a atins ca o maladie si universul credintei, actul cel mai liber din viata omului. Utilitarismul si confortul înlocuiesc tot mai mult rugaciunea si jertfelnicia, elemente care dau valoare si perspective sublime vietii omului. Momentele înaltatoare prilejuite de marile sarbatori crestine, în loc de reînnoire si întarire sufleteasca, au devenit ocazii de reuniuni si petreceri desantate, caracterizate printr-un laxism moral degradant în care predomina ca o lege implacabila abuzul. Pastile, Craciunul, Anul Nou sunt mai mult prilejul unei mese copioase si a distractiei ca trândavie spirituala de maimutarire stupida, ignorându-se sfidator semnificatia spirituala a evenimentului respectiv.

Aceasta proasta întelegere este alimentata si de mijloacele de comunicare prin acele urari importate si desacralizate, care reduc semnificativ valoarea momentului: „Craciun fericit” sau „Paste fericit”. Sunt înlaturate sau minimalizate sistematic urarile noastre traditionale care exprima un continut spiritual si cultural profund ancorat în viata. Câta diferenta exista între penibilul „Paste fericit”, exponentul unei lumi secularizate si autenticul „Hristos a înviat”, rodul unei spiritualitati autentice de viata. Neinspirata sintagma „Paste fericit” printr-un joc de cuvinte exprima tocmai starea degradanta a omului pe care îl reprezinta si vrea sa-l impuna.

Pâna si onomastica este cuprinsa de febra tenebroasa a minciunii si inconstientei. Ziua numelui a devenit un prilej de risipa spirituala exprimata prin diverse excese, în loc sa fie un semn al credintei de referinta pentru viata omului. Numele este cifrul mistic al unei persoane cu un bogat continut spiritual, o adevarata definitie pentru cel care îl poarta, nefiind doar un mijloc de identificare. Fiecare are grija sa se cinsteasca de sarbatoarea sfântului al carui nume îl poarta prin petreceri mai mult sau mai putin grandioase, dar nimeni nu-si pune în grija sa rosteasca o rugaciune de ziua numelui, sa devina mai bun si mai responsabil, urmând exemplul sfântului respectiv. Adevarata cinstire a onomasticii este straduinta de a deveni vrednic purtator al numelui unei mari personalitati spirituale prin modul de viata.

Toti sarbatorim cu fast sarbatorile, fara a lua în seama faptul ca ele presupun si o perioada de pregatire prin post si rugaciune, care tin de fiinta si semnificatia lor. Ne ferim cu grija de straduinta si asceza si beneficiem doar de roadele si momentul sarbatorilor, caci este mult mai confortabil. Ne exprimam constant credinta crestina în termeni categorici, dar modul nostru de viata ramâne mai departe marcat de propriul interes. Deficitari în multe privinte, ne complacem într-o viata lipsita de sens, ghidându-ne dupa un fals sistem de valori care nu poate conduce decât la pieire.

Astfel se manifesta impostura noastra cea de toate zilele, sustinuta si favorizata de societatea moderna secularizata. Drama existentiala a omului modern este consecinta unei vieti false care nu corespunde structurii sale ontologice. Oamenii prefera impostura în locul libertatii si devin niste fiinte dezumanizate dominate de orgoliu, egoism si iresponsabilitate. Mimeaza viata si îsi neaga identitatea, refuzând sa creada ca a fi om înseamna sa traiesti pentru oameni. În aceasta situatie tragica unica salvare si speranta este, asa cum se exprima M. Heidegger, Dumnezeul Cel Viu al Evangheliei, Care a indicat omenirii calea vietii autentice: „Adevarul va va face liberi”.


Om liber – LIGA Folk / compozitie Liviu Baitel


Despre Masonerie, Uniunea Europeana si Apocalipsa