Juliu Evola – Revolta impotriva lumii moderne

Advertisements

Ce inseamna sa fi guvernat de oameni care au scut-statul!?

“A fi guvernat inseamna a fi urmarit, inspectat, spionat, dirijat, manat de lege, numarat, inregimentat, inrolat, indoctrinat, moralizat, controlat, verificat, apreciat, evaluat, cenzurat, comandat de catre creaturi care nu au nici dreptul, nici intelepciunea, nici virtutea sa faca asta. A fi guvernat inseamna a fi Ia fiecare operatiune, Ia fiecare miscare notat, inregistrat, pus Ia socoteala., taxat, stampilat., masurat, autorizat., mustrat., avertizat, supus interdictiilor, indreptat, corectat, pedepsit. Sub pretextul folosului public si in numele interesului general esti pus sa cortribul, esti mustruluit, jecmanit, exploatat, monopolizat, extorcat., storcosit, tras pe sfoara, jefuit; apoi la cea mai mica. rezistenta., Ia primui cuvant de impotrivire, esti reprimat, amendat, umilit, hartuit., vanat pana in panzele albe, supus abuzurilor, batut., dezarmat., legat, sugrumat, inchis, judecat, condamnat, impuscat, deportat, sacrificat, vandut, tradat, si ca sa se puna capac la toate, batjocorit, zeflemisit, ridiculizat, ultragiat, dezonorat. Asta este guvernarea, aste este justitia ei, asta este moralitatea ei!”

“Vad, constat ca este de necrezut ca revolutiile pt. dreptate si pt libertate sa se transforme in dictaturi criminale. Oamenii se ucid intre ei pt. ca lumea este prost alcatuita si pt. ca lucrurile nu -nerg bine. In lume exista un exces de rau sì unui din aspectele excesului de rau aste Statul. Chiar sì statul liberal, cand binevoitor, cand represiv, a fost inlocuit de un alt stat, violent sì intolerant. Statul a devenit pretutuindeni, o masina enorma care-! striveste pe indivizi. STATUL ESTE MOARTEA. Acest stat nu va pica de buna voie, fara ca revolta noastra sa fie dusa pana la capat sì reusita. Intrucat este ceva mort, puterea statala nu scade si nu va disparea decat daca este fortata. Nu se poate ca omul sa nu se trezeasca. nu se poate sa nu existe o bresa in sistem si personalitatile caci fiecare dintre oamenii vii e o personalitate, desi toropite, se vor trezi. CEVA SI MAI RAU, daca mai raul ar fi posiibil, este pe cade sa se realizeze: aceste masinarii enorme, care sunt monstruoasele state, se agreseaza reciproc. Un cuvant si multimilo se vor arunca unele asupra altora. Unii oameni stiu, altii nu stiu, ca necesitatile economice ale omenirii nu mai pot fi rezolvate de nici unui din sistemele in vigoare: socialism, social-democratie, capitalism-liberal. Opresorul e Statul, stim acest lucru. Statul este scutul crimei, impinge la crima si justifica crima. Revolutia se face impotriva Statului.”

( Eugen Ionesco)


STATUL SI LIBERTATEA

Si in acest secol domneste ordinea, iar in minti supunerea. Estul, continentul marii minciuna, imita Vestul, provincia celor care se mint pe ei insisi. In zilele noastre putine puteri se abtin sa nu afirme: sunteti liberi. Adolescentui incepe si, ei prin a spune “sunt liber” si sfarseste prin a sublinia tot mai interogativ: care EU ? Esti liber asa cum iti ordona autoritatile: pe un ton apasat 1

Societatile actuale isi extrag bogatiile din munca pe care o organizeaza, intocmai lagarelor de concentrare. Cand autoritatile presupunandu-te reeducate, iti propun in fine libertatea, nu poti sa ceri de bunavoie si pe deplin constient de greselile tale, decat sa ramai in continuare in lagar. Daca ceri libertatea, reeducarea ta a dat gres. Dar fa asa cum vei pofti, formula pacaleala, care te face sa te supui in numele libertatii. Pt. a guverna lumea, burghezia se prezinta ca o clasa sociala, aparand libertatea tuturor. Iar daca birocratia nu e rationala, burghezul o face rationala prin birocratie. Un guvern nu se mentine numai cu pusca, ci si prin efecte de text asupra semenilor. Mai mult chiar decat lanturile ele sunt o parte a sclaviei. O putere nu spune: Eu sunt o putere peste ceva; inainte de a afirma: Eu sunt o putere a cuiva. Astfel puterea face apel la un joc impotriva naturii, ea if convoaca pe fiecare, in interesul general, la guvernarea tuturor.

“”Recunoaste ca nu stie care e legea si in acelasi timp afirma ca e nevinovat” (Kafka)

Legea e dovada vie a eficacitatii indecisului, a confuzului, intr-un cuvant a hartogariei. Legea castiga cu conditia ca subiectii sa-i iaca jocul. Singura ei strategie e de ate forta sa joci. Cand elita isi concentreaza energiile asupra statului si poporul este faramitat, fictiunea legii devine realitate, Iar istoria se preface intr-un laborator. Sub nazism cretinizarea poporului a atins un grad de intensitate greu de atins-, egaiat doar de gulagul comunist. Germania nazista ilustreaza perfect ce se intampla atunci cand oamenii se supun orbeste legilor, fara nici un fel de contestatie. Razboiul din Viet-Nam a fost oprit chiar de tineretul american. O armata, prima din lume si cea mai puternica din istorie, a fost pulverizata din interior, prin cantece si drog, prin poeme si grenade aruncate in popota superiorilor.

Primul principiu ai oricarui Stat este acela ca nu exista nici o ratiune, nici o constiinta, nici o cinste, care sa fie superioara fata de ceea ce statul admite ca este drept. Toti cei care se opun drepturilor statului , nu-si pot avea locul intr-un Stat Aceasta mizerabila libertate de a crede ce iti place, de a avea parerea pe care o doresti, nu-si are locul aid. Trebuie oare sa admiram curajui celor 340 000 de germani si ai celor 360 000 de francezi masacrati la Verdun, fara sa se fi clintit din loc ? Din aceasta gigantica ingramadire de cadavre ce anunta pe cele ce vor urma, se ridica miasma multiplelor stiinte: ale generalilor, ale presedintilor si imparatilor, cele sacralizate de invatamantul de stat, obligatoriu ca si serviciul militar.

Puterea se afla in varful a doua pusti: cea de-a doua indreptata asupra celei care ocheste prima. Masina statului permite un anumit joc, lasand subordonatilor un camp de actiune si de initiative autonome, in cre se exercita libertatea de proprietate si de gandire. Statul rational nu determina viata supusilor, ci o controleaza. Prizonieri in celulele lor, sunt vazuti fara ca ei sa vada. Reciproc, in centru, Statul vede fara sa fie vazut

Munca sclavului II abrutizeaza. Sclavia muncii elibereaza, dar nu pe sclav, ci pe stapan, In vreme ce sclavul munceste intr-o anume frica, stapanul cultiva aceasta frica. Sclavul iese din incurcatura devenind stapan, nu rasturnandu-i pe stapani. Dar cu totii avem un singur stapan: moartea. Exista modelul celui care isi traieste deja ora mortii, militarul care risca totul, omul de stat care sacrifica viata lui privata pt. serviciul public; toti cei care-si jertfesc persoana lor tarii sau unei idei inalte. Ei isi petrec vremea muncind, iar munca e o actiune de nimicire tinuta in frau printr-o exagerare dureroasa a necesitatii. Munca e o moarte amanata din partea muncitorului disciplinat, care trebuie in fiecare dimineata sa se apuce de lucru, ca sa-si omoare soarta; dar si din partea burghezului, care nu acumuleaza pt a trai, ci traieste pt. a acumula.

Autoritatea nu e un lucru de la sine inteles, distincia dintre guvernanti si guvernanti nu constituie un dat natural si nici unui vesnic. Prima menire a Statului e sa convinga poporul sa se lam guvernat, facandu-I sa creada ca ei se guverneaza.

Educatia copilului consta in faptul ca., constiinta stabilita in -ei ca altceva decat ceea ce este ei insusi, devine propria sa constiinta Copilul era altul decat constiinta care I s-a dat, a il educa e totuna cu a-I face sa uite cine era. Educatia e o forma de moarte, de a te indeparta de tine insuti ca natura. In Stat exista un stapan, dar nu si sclavi, deoarece toti supusii au primit O buna educatie: libertatea lor cea mai pura fiind aceea de a se indeparta de ei insisi, ei gandesc impreuna cu stapanul, Ia fel ca stapanul, sau mai exact stapanul gandeste in ei.

Planurile puterii nu corespund realitatii si nici nu o reflecta, deoarece puterea tine tocmai Ia faptul de a obliga realitatea sa 1 se supuna, pana cand aceasta corespunde planurilor ei.

Individ cu totul izolat, facand cu greu fata tuturor puterilor de ordin material si mental, muncitorul modern traieste in insecuritate absoluta si munceste pe marginea prapastiei. Trebuie ca muncitorii sa invete sa se simta soldati. Onorarii, un tratament, dar nu un salariu. Cetatenii si revolutionarii trebuie sa moara pentru patrie, pt. ca aceasta patrie sa traiasca prin moartea lor.

Sa descoperi sub zdreanta provizorie a proprietarului, foarte promitatorul profil ai stapanului modern, presupune sa privesti raporturile de dominatle in fata si nu doar mascate, ca raporturi intre lucruri. Patronul nu fura ceva, ei vampirizeaza pe cineva, ei pompeaza munca vie.

Razboi, moarte si supunere, istoria statelor se mondializeaza. Marele plan, dresajul si selectia popoarelor lumii este ceva la ordinea zilei. Puterea devine absoluta prin faptul ca nu admite nimic exterior., nimic opus ei. Poporul isi face dreptate in felul sau. Inca din 1792, un miner din Litry fiind ucis de o garda senioriala, camarazii lui se duc in buna randuiala Ia casele si fermele senlorului si le devasteaza sau le in cendiaza metodic, una dupa alta, avand grija sa evacueze mai inainte tot ce apartinea fermierilor si servitorilor, ca sa nu faca rau celor nevinovati.

Organizatiile, statele, politica, religia sunt formatiuni de dominatie, sunt niste idoli care trabuie dati peste cap, nu in numele ratiunii, ci pt. ca acestia impun o limita ratiunii. In bibliotecile anarhiste Nietzsche ocupa un loc de cinste: “Statul ? Ce inseamna ei ? Hai, deschideti-va urechile, cad vreau sa va vorbesc despre cum mor popoarele. Statul este cel mai nesimtitor dintre nesimtitoril monstri. Si iata ce minciuna Ii scapa din gura: Eu Statul – sunt poporul. Minciuna 1 Au fost creatori cei care au format popoarele si au fluturat deasupra lor o credinta si o lubire, au sJujit astfel viata. Dar distrugatorii au intins capcane multimii, adica ceea ce numim State. Fiecare popor vorbeste o limba proprie in ceea ce priveste binele si raul, dreptul si morala. Dar Statul stie sa minta in toate limbile si despre bine si despre rau si tot ce zice minte si tot ce are e adunat prin furt.

Statul si religia sunt creatii poetics, a le idolatriza, inseamna a uita de originea lor. A recunoaste idolii, inseamna a-i face sa se deschida, dand Ia iveala poezia care e inchisa inauntrul lor. Binele si frumosul sunt instrumente prin care o civilizatie is! aserveste si oameni si lucruri. Esentialul oricarei morale, valoarea ei inestimablia, este faptul ca ea e o lunga constrangere, o tiranie a rimei.

Ordine, munca, revolutie, haos final, ideile dominante de azi, au fost produse in secolul 19. Noi n-am descoperit decat cum sa le aplicam. Insa doar Wagner le-a pus in scena, ireale inca, sensibile deja: problema puterii, a banului, a sexualitatii si mortii. Wagner pune in scena gandirea care fierbe in ceafa. EI ridica baricadele din 1849 de Ia Dresda, impreuna cu Bakunin ; este urmarit si exilat, avand oroare de proprietate, de Stat, de religie. Wagner anunta ca poporul dezalienat se va regasi pe sine in drama muzicala, in opera de arta a viitorului. Revolutia culturala va fi doar inceputul.

Daca Statul se preface ca ne asigura libertatea.. un singur lucru ramane Interzis pe fata: curajui civic. Si aceasta in virtutea unui consens general. Ideea unei hotarari luate in numele unei constiinte individuale, a acceptarii unei responsabilitati personale, apare ca o odioasa lipsa de respect fata de autoritati.

Starea naturala este caracterizata de existenta unor indivizi blanzi, care se multumesc sa traiasca, sa-si vada de viata lor fara a depinde de altii. Prin urmare Anarhia inceputurilor genereaza pace.

Daca stiinta moderna a facut posibile arme ca mitraliera si bombardierul, politica moderna a creat un Stat avand o putere fara precedent, pt. cam un nou cuvant a trebuit sa fie inventat: TOTALITARISMUL. Sprijinindu-se pe o forta politieneasca suficienta si eficienta, partide politice de masa si ideologii radicale, care cautau sa controleze toate aspectele vietii umane, acest nou tip de Stat urmareste nici mai mult nici mai putin decat dominatia mondiala. Genocidele comise de regimurile totalitare ale Germaniel Hitleriste si Rusiei Staliniste, au fost fara precedent in Istoria umanitatii si au fost posibile In mare masura, datorita insasi modernitatii. Daca asemenea lucruri s-au intamplat in Germania, de ce n-ar fi posibile in orice alta tara avansata ? Experienta secolului 20 a pus sub semnul indoielli afirmatia ca progresul s- baza pe stiinta si tehnologie. Capacitatea tehnologiei de a imbunatati existenta umana, depinde in mod decisiv de un proces paralel de evolutie morala a omului. Fara aceasta din urma, puterea tehnicii va Fi pur si simplu deturnata spre scopuri nefaste, iar omenirea o va duce mai rau ca inainte.

Statul se bazeaza pe o ideologie explicita care ofera o viziune atotcuprinzatoare asupra viertii omului. In incercarea sa de control total asupra vietii cetatenilor, Statul a cautat sa distruga societatea civila in intregime. Statul spera sa remodeleze omul, schimbandu-i insasi structura convingerilor si valorilor; prin controlul asupra presei, invatamantului si propagandei. Acest control merge pana Ia cele mai intime si personale relatii ale fiintei umane, Ia relatiile de familie. Statul nu umai ca se poate raspandi si reproduce in intreaga lume, ca un virus, dar se poate perpetua Ia nesfarsit.

Omul natural nu traia in societate, nu se compara pe sine cu altii si nici nu facea parte dint-o fume artificiala de spaime, sperante si asteptari create de societate. De fapt ceea ce-l facea fericit era trairea sentimentului propriei existente, faptul de a fi un om natural intr-o lume naturala.

Ororile cauzate de stiinta pot duce Ia renasterea “religiilor” anti-moderne si anti-tehnologice, ai caror efect ar fi de ridicare a unor bariere morale si afective ‘Impotriva unei noi tehnologii, potential ucigatoare. Chiar intr-o epoca a armelor nucleare si a ridicarii temperaturii intregii planete, cu greu ne putem imagina un cataclism capabil sa distruga insasi Ideea de stiinta moderna. Atata vreme cat nu este infipta o tepusa in inima vampire!, ea se va reface cu tot alaiul ei social, economic si politic. Rasturnarea completa a cursului istoriei ar insemna o ruptura cu stiinta moderna si cu lumea economica creata de aceasta. De fapt taramul libertatii incepe exact acolo unde inceteaza munca. Libertatea poate fi obtinuta doar printr-o colaborare cu natura, instaurandu-se un control comun OM – NATURA in locul unei supuneri orbesti, aceasta obtinandu-se cu cel mai mic consum de energie si in cele mai favorabile conditii, demne de natura umana.

Unii ganditori respectabili si echilibrati, inca mai puteau sa creada ca razboiul serveste scopurilor providentei. Dupa Hiroshima, orice razboi este in cel mai bun caz un rau necesar, daca nu chiar unui extrem, absolut. Un sfant teolog ca Toma din Aquina, mai putea sa sustina, cu toata seriozitatea, ca tiranii servesc unor scopuri providentiale, pt. ca fara tirani nu ar exista martiriul. Dupa Auschwitz, cel care ar aduce acest argument s-ar face vinovat de blasfemie.

Adevarata nedreptate care se face celor saraci sau celor fara locuinta, priveste mai putin bunastarea lor fizica, cat mai ales demnitatea lor. Pt. ca ei nu detin bunuri sau proprietate si nu sunt luati in serios de restul societatii: ei nu sunt curtati de catre politicieni, iar de drepturile lor nu tine cont nici politia, nici sistemul judidar ; ei nu-si pot gasi de lucru, au mai putine sanse de a-si imbunatati situatia prin pregatire sau de a-si realiza intr-un fel potentialul Faptul ca inegalitatile sociale majore vor continua sa existe si in cele mai evoluate societati liberale, inseamna ca va exista o tensiune continua intre cele doua principii ale libertatii si egalitatil, pe care aceste societati se bazeaza.

Imperiile trecutului au reaparut sub forma superputerilor inarmate cu mii de dispozitive supernucleare si pe deasupra intemeiate pe o concentrare a puterii politice fara precedent. Prostia omeneasca, care altadata ducea Ia tragedii partiale, ameninta azi sa se transforme intr-un holocaust planetar. Tinerii mostenitorii generatiei care a nascut teroarea atomica si ideologica, se aventureaza intr-un protest sau in altul tara sa cunoasca bine motivele revoltei lor ; lumea de maine ar trebui sa fie pusa in ordine tocmai de ei, boinavii de azi. Anarhia are radacini mult mai profunde decat vor sa ne faca sa credem revolutionarii de profesie.

Stiintei i se reproseaza ca a rapit inteligentei insusirea imaginatiei ; stiinta antica era magica si orientata spre cunoastere, cea moderna este practica si afacerista. Prima dadea nastere elanurilor catre absolut, cea de-a doua creeaza obsesia imbogatirii materiale.

Statul grec sau roman, ca si statul feudal, nu sunt decat expresia perfecto a exploatarii celor slabi de catre cei tari. Statul modern nu este decat organizarea pe care si-o da societatea pt. a apara anumite raporturi de productie impotriva atacurilor celor exploatati. Statul modem este un fel de masina gigantica, un fel de personificare abstracta a capitalismului. Statul nu este decat o expresie a societati! si mai putin a idealului moral. Reprezinta momentul in care societatea s-a impartit in tabere dusmane. Statul este puterea izvorata din societate, din ce in ce mai straina ei. Aceasta creeaza un organ pentru apararea intereselor comune fata de anumite atacuri, exterioare sau interloare ; organul acesta este Statul. Abia creat acest organ se diferntiaza de societate si e asa de puternic, incat devine instrumentul unei singure close. Lupta celor de jos impotriva asupritorilor, devine o lupta impotriva Statului.

Telul unui sistem este sa distruga toate formele de viata umanitara, care nu sunt impuse de catre stat si indeaproape controlate de catre acesta, astfel incat indivizi! sa fie izolati unui de calalalt si sa devina simple instrumente in mainile statului. Cetateanul apartine Statului si nu trebuie sa fie devotat aitcuiva, nici macar ideoiogiei statului. Sistemul marcheaza oamenii ]a fiecare pas, dar o face cu manusile ideologiei puse. Acesta este motivul pentru care viata in sistem este atat de impregnata de. ipocrizie si, minciuni: guvernarea prin birocratie este numita democratie, clasa muncitoare este inrobita in numele clasei muncitoare, degradarea completa a individului e prezentata drept suprema sa eliberare, faptul ca poporul e lipsit de informare e numit acces Ia informatie, folosirea puterii pentru manipulare este numita control public ai puterii, !ar abuzul arbitrar de putere este numit intarirea acesteia, expansiunea influentei marilor puteri este prezentata ca sprijin pentru oprimati, lipsa libertatii de exprimare devine forma cea mai inalta a libertatii, interzicerea gandirii independente devine cea mai stiintifica perspectiva ocupatia militara devine asistenta frateasca. Sistemul falsifica totul, falsifica trecutul, falsifica viitorul, falsifica statistici. Pretinde ca n-ar avea aparat poiltienesc omnipotent. Pretinde ca ar respecta drepturile omului. Pretinde ca nu pretinde nimic.

Statul este o caricatura groteasca si sangeroasa a autoritatii, careia trebuie sa i se opuna anarhismul spre a apara LIBERTATEA si DREPTUL LA VIATA. Libertatea este adevaratul element fundamental al civilizatiei si numai printr-o mai mare implinire a sa se obtine adevaratul progres.

Statul aparat de politie este o impostura, caci ordinea pe care o protejeaza politia este dictata de grupul dominant, caracterizar prin bani. Este deci o violenta impusa de cel mai puternici tuturor celorlalti, a caror singura resursa ramane clandestinitatea. In jungla aparata de -oftie, politistii nu sunt decat o specie de rapitoare printre altele. Servilitatea in fata burghezului, brutalitatea in fata oamenilor simpli, asta-i filosofia sociala a pastratorilor ordinii. Totul se leaga, toate conspira, totul e sistem.

Solutia ne-a fost transmisa de catre Proudhon, inca de Ia 1848: *”‘LIBERTATEA, iata sistemul meu ; libertatea de constiinta, libertatea presei, libertatea muncii, libertatea comertuiui, libertatea invatamantului, libera concurenta, libera dispozitie a produselor muncii, libertate Ia infinit, libertate absoluta, libertate pretutindeni si intotdeauna.”

Luati o balanta cu doua talere: de o parte este un gram, de cealalta o tona ; de o parte sunt eu, de cealalta Statul. Nu e limpede ca a presupune ca eu as putea unele drepturi in fata Statului, e ca si cum as pretinde ca gramul ar putea echilibra tona ? Astfel, tona va avea doar drepturi, iar gramul doar obligatii. STATUL TE STRIVESTE!

(cu ajutorul unor “Maestri Ganditori”)

 

Sursa http://www.waste.org/~roadrunner/horea/caf_fac/ura_9/Statul.html


Ziua Imnului National!

Istorie şi Semnificaţie

„Deşteaptă-te, române!” este, din 1990, imnul naţional al României ( ascultă imnul). Muzica are autor necunoscut (vezi mai jos). Versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni braşoveni, fiind cântat pentru prima oară la Braşov, într-o grădină din Şchei, şi nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, aşa cum este îndeobşte cunoscut (deşi nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenţi, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta). Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului,[1] dar melodia pe care Andrei Mureşanu a pus versurile sale avea o largă circulaţie în epocă şi nu i se cunoaşte cu certitudine autorul. Era o melodie cântată de obicei pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.[2] Gheorghe Ucenescu a fost cel care i-a intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale. De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism şi de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost şi cazul în timpul Revoluţiei române din 1989, când practic instantaneu şi generalizat a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul comunist „Trei culori”. Timp de câţiva ani „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.   ISTORIA IMNULUI Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiului de independenţă (1877 – 1878), primul şi al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat din 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, a fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată dar fără versurile originale. În ziua revoltei de la Braşov, 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere. Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor. Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoja înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală. Semnificaţia Imnului Titlul „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent şi în alte imnuri naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze. Alt Imn Pe lângă acest imn, românii mai au Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri şi adaptate la muzică de către compozitorul Alexandru FlechtenmacherHora Unirii a fost mai întâi cântată în timpul unirii Principatelor (1859). Astăzi, se interpretează la diverse ocazii festive, mai cu seamă la sărbătorirea unirii din 1859 (24 ianuarie). Melodia este cântată pe ritmul unui dans lent, dar energic, care reuneşte întreaga adunare. Dansul în cerc, (hora), este el însuşi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea. sursa : Wikipedia

Ziua Imnului National- 29 iulie 1848!

http://www.youtube.com/watch?v=kqYCLYCQ2vs&feature=related

Istorie şi Semnificaţie

„Deşteaptă-te, române!” este, din 1990, imnul naţional al României ( ascultă imnul). Muzica are autor necunoscut (vezi mai jos). Versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.
Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni braşoveni, fiind cântat pentru prima oară la Braşov, într-o grădină din Şchei, şi nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, aşa cum este îndeobşte cunoscut (deşi nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenţi, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).
Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului,[1] dar melodia pe care Andrei Mureşanu a pus versurile sale avea o largă circulaţie în epocă şi nu i se cunoaşte cu certitudine autorul. Era o melodie cântată de obicei pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.[2] Gheorghe Ucenescu a fost cel care i-a intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale.
De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism şi de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost şi cazul în timpul Revoluţiei române din 1989, când practic instantaneu şi generalizat a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.
Timp de câţiva ani „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

 

ISTORIA IMNULUI

Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiului de independenţă (1877 – 1878), primul şi al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat din 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, a fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată dar fără versurile originale.

În ziua revoltei de la Braşov, 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoja înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Semnificaţia Imnului

Titlul „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent şi în alte imnuri naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze.

Alt Imn

Pe lângă acest imn, românii mai au Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri şi adaptate la muzică de către compozitorul Alexandru FlechtenmacherHora Unirii a fost mai întâi cântată în timpul unirii Principatelor (1859). Astăzi, se interpretează la diverse ocazii festive, mai cu seamă la sărbătorirea unirii din 1859 (24 ianuarie). Melodia este cântată pe ritmul unui dans lent, dar energic, care reuneşte întreaga adunare. Dansul în cerc, (hora), este el însuşi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea.

sursa : Wikipedia


Sarmalele Reci – Tara te vrea prost


Vorbe înțelepte.

Mihai Eminescu

,,Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa numita patrie este deasupra naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a mai fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui. Voim şi sperăm nu o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate.”

Petre Țuțea


„Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”


 

Mircea Eliade

„Naţionalismul nu este numai marea iubire pentru morţi şi pământul nostru, ci este mai ales setea de eternitate pentru România. Nu iubeşti numai tot ce a fost al strămoşilor tăi şi ce este încă al tău – ci vrei ca acest tot să rămână în eternitate, să rămână şi dincolo de istorie. Îţi iubeşti ţara şi neamul pentru că ştii că numai aşa vei rămâne şi tu, aici, în istorie, legat şi păstrat de pământ.(…) Cred că în orice fel de naţionalism trăieşte, mai mult sau mai puţin manifest, această iubire pentru eternitatea neamului. Şi mi se pare că nu există decât un singur fel de a-ţi sluji neamul şi ţara: de a lupta, pe orice cale, pentru eternitatea lor. Luptă pe care fiecare o înţelege după firea şi iubirea lui. Dar numai setea eternităţii poate transfigure acest sentiment şi această luptă. Numai prezenţa eternităţii poate depăşi politica. Toate acţiunile noastre pe acest pământ ar deveni meschine şi deşarte dacă nu ar fi intuiţia eternităţii care să le dea o altă valoare şi o altă tărie.”

Horia Sima

“O natiune e o întreprindere a viitorului, o proiectie a lumii sale interioare de visuri, aspiratii si idealuri. O natiune nu poate trăi fără a-si fixa ruta de urmat în proximele decenii. Dacă nu-si concentrează energiile spre un tel precis, abdică de la misiunea ei si va fi cutropită de alte natiuni.”

Corneliu Codreanu

“Toti credeam în Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi. Cu cât eram mai încercuiti si mai singuri, cu atât preocupãrile noastre se ridicau mai mult spre Dumnezeu si spre contactul cu mortii nostri si ai neamului…”

Dumitru Stăniloaie

“Românismul este implicat în calitatea subiectului ortodoxiei și românismul însuși este străbătut de ortodoxie. Creștinismul răzbate în mod necesar spre naționalism.”