16 iulie 2011 – 957 de ani de la Marea Schismă din 1054.

Până în anul 1054 a existat o singură Biserică Creştină.
Începând cu acest an, din cauza mai multor disensiuni de natură religioasă, socială, politică şi culturală, Biserica de la Roma s-a rupt de Biserica Constantinopolului, acest eveniment tragic, numit Schisma cea Mare, durând până în zilele noastre.
Vina schismei şi-o aruncă reciproc grecii (ortodocşii) şi latinii (catolicii). Grecii o atribuie învăţăturilor şi practicilor greşite introduse de latini în credinţă şi cult, iar latinii invocă nesupunerea grecilor faţă de papa de la Roma. În realitate, cauzele care au dus la marea schismă din anul 1054 sunt complexe, iar primele semne ale acesteia au apărut încă din secolul al III-lea după Hristos.
Cauzele schismei
Politice:ambiţii şi orgolii pentru putere, atât ale papei în Apus, cât şi ale împăratului bizantin în Răsărit; dorinţa apusenilor de a avea propriul imperiu şi împărat apusean.
Cea mai importantă cauză politică a plecat de la divizarea Imperiului în cel de Răsărit, numit Imperiul Bizantin, cu capitala la Constantinopol şi cel de Apus, cu capitala la Roma. Dacă până atunci Imperiul Roman constituia o unitate politică şi culturală, această divizare a făcut ca fiecare din cele două imperii să se dezvolte diferit unul faţă dealtul, fiecare cu concepţiile şi mentalitatea lui. Cu timpul, Imperiul de Apus, slăbit, lovit şi aproape cucerit depopoarele barbare, a trecut sub influenţa francilor, în anul 800, împăratul acestora, Carol, fiind proclamat ca împărat al Imperiului Roman de Apus. Acest lucru a stârnit o opoziţie din partea împăratului bizantin, care, considerându-se a fi conducătorul întregului Imperiu Roman, nu 1-a recunoscut pe Carol ca împărat.
Conflictul s-a dus şi pentru convertirea popoarelor migratoare aşezate între cele două imperii. Astfel, atât Bizanţul cât şi Apusul au început să lanseze mişcări misionare printre slavi, intersectându-se în Bulgaria şi disputându-şi mult timp supremaţia jurisdicţională.
Economice:comerţul dintre Apus şi Răsărit era dominat de marile oraşe apusene: Veneţia şi Genova.
Culturale: multitudinea tradiţiilor culturale ale popoarelor reunite în marele Imperiu Roman (tradiţii romano-germanice în Apus şi tradiţii greco-orientale în Răsărit) menţineau mari deosebiri în ce priveşte concepţia de viaţă şi aspiraţiile popoarelor din cele două spaţii geografice.
Întreaga cultură promovată de Carol era marcată puternic de prejudecăţile anti-greceşti, iar bizantinii, la rândul lor, au dezaprobat cultura şi învăţătura apuseană. Această prejudecată reciprocă a fost întărită şi de limbă. După anii 600, deşi Bizanţul se autointitula încă Imperiul Roman, limba oficială era de acum cea greacă, spre deosebire de latina din Imperiul Apus.
Religioase: distanţele relativ mari şi comunicarea ineficientă între Biserica din Apus şi Biserica din Răsărit au dus la apariţia în Apus a mai multor deosebiri în cult şi apoi în dogmă. Patru dintre aceste deosebiri au fost considerate în Răsărit inovaţii şi greşeli de neacceptat care rup unitatea de credinţă şi de cult. Acestea sunt următoarele:
·                  primatul papal sau autoritatea absolută a papei în Biserica Romei; în Răsărit, patriarhul era supus autorităţii sinodului şi nici o hotărâre dogmatică nu putea fi concepută fără a se recurge la sinod;
·                  filioque, cuvânt adăugat de Biserica Apuseană în crezul creştin alcătuit în secolul al IV-lea;
·                  azima (pâinea nedospită), întrebuinţată la Sfânta Euharistie în Biserica Apuseană; în Biserica Răsăriteană se folosea pâinea dospită (prescura) pentru această Sfântă Taină;
·                  purgatoriul, loc intermediar între Rai şi Iad; în purgatoriu, sufletele suferă şi se curăţă de neînţelegerile care au urmat introducerii acestor schimbări s-au făcut simţite într-o primă fază în secolul al IX-lea şi s-au accentuat în secolul al XI-lea când au culminat cu scindarea unităţii creştine în două: Biserica Apuseană şi Biserica Răsăriteană.
Latinii au mai fost acuzaţi că practică în mod obligatoriu celibatul preoţesc, lucru interzis la Sinodul I Ecumenic, de postire în zi de sâmbătă, mănâncă brânză şi ouă în Postul Mare, de faptul că preoţii lor îşi tund bărbile şi practică simonia. Grecii, la rândul lor, au fost acuzaţi că rebotează cu botez în numele Sfintei Treimi, că pretind că numai biserica lor este adevărată, permit căsătoria preoţilor şi că au scos Filioque din Crez.
Desfăşurarea evenimentelor
În secolul al XI -lea, normanzii sunt aduşi de papă în Sicilia şi în Sudul Italiei, pentru a îndepărta pericolul arab. Prin această ocupaţie sunt atinse direct interesele Bizanţului ortodox, care avea episcopii în aceste teritorii. Ca să împace lucrurile, împăratul Constantin al IX-lea Monomahul convoacă un sinod la Constantinopol la care îi invită şi pe apuseni. Papa Leon al IX-lea trimite o delegaţie în frunte cu cardinalul Humbert.
Primit cu mari onoruri de împărat, dar cu răceală şi indiferenţă de Patriarhul Mihail Cerularie, care nu vedea în acesta un prieten sincer, cardinalul Humbert, formulează, fără autorizarea papei, un act de excomunicare a patriarhului şi a Bisericii Răsăritene, înainte de începerea discuţiilor oficiale în cadrul sinodului, prin care îi acuză pe răsăriteni de diferite erori de credinţă. Acest act, cardinalul 1-a pus pe Sfânta Masă din altarul catedralei Sfânta Sofia, în ziua de 16 iulie 1054, în timpul Sfintei Liturghii. A fost găsit la sfârşitul slujbei.
La 24 iulie 1054, patriarhul Mihail Cerularie răspunde tot cu o excomunicare adresată papei, cardinalului Humbert şi Bisericii Apusene.
Contemporanii acelor zile n-au dat importanţa cuvenită celor două acţiuni de excomunicare. Ei erau obişnuiţi cu divergenţele dintre Roma şi Constantinopol.
            Consecinţe
Efectele negative ale schismei din Biserica Creştină aveau să se arate mai târziu, când cruciaţii latini au ocupat Constanhnopolul (1204). Evenimentul de la 1054 a marcat toată istoria Bisericii Creştine şi a Europei. Acest eveniment a separat în timp statele catolice de cele ortodoxe, atât din punct de vedere teologic cât şi politic, conducând la cucerirea Bizanţului de re tarei, în anul 1453. Au urmat apoi şi alte consecinţe negative, care au slăbit şi mai mult unitatea creştinilor.

          Excomunicările rostite de către cele două părţi la 16 şi 24 iulie 1054 au fost ridicate reciproc şi concomitent abia la 7 decembrie 1965. Au mai rămas însă consecinţele schismei şi deosebirile dogmatice, cultice şi canonice. Din anul 1979, aceste deosebiri constituie obiectul unui dialog teologic prin care cele două Biserici speră depăşirea neînţelegerilor şi refacerea unităţii şi comunităţii Bisericii Creştine. Acest dialog este impulsionat şi de Mişcarea Ecumenică.

 



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s