După 74 de ani, Partidul “Totul pentru Tara” revine în viata politica romaneasca

Revenirea în viața publică românească a Partidului “Totul pentru Țară” a fost anunțată sâmbătă 25.02.2o12, la București, în cadrul unei conferințe de presă.

Conducerea Partidului “Pentru Patrie” prin președintele Coriolan Baciu, președintele executiv Florin Dobrescu și fostul deținut politic dr. Constantin Iulian, unul din veteranii rezistenței anticomuniste, au anunțat cu acest prilej că, în baza hotărârii Congresului din 26.11.2o11, validată de Tribunalul București, organizația și-a recăpătat oficial titulatura istorică “Totul pentru Țară”, pe care autoritățile neocomuniste refuzaseră să o înregistreze oficial în 1993, la înființarea partidului.

Dl Coriolan Baciu, președintele Partidului “Totul pentru Țară”, a ținut să facă o scurtă retrospectivă istorică, arătînd că acest partid politic a fost înființat în 1935 de generalul Gheorghe Cantacuzino-Granicerul și Corneliu Zelea Codreanu, situîndu-se pe locul 3 în alegerile parlamentare din anul 1937 și fiind dizolvat în 1938, odată cu suprimarea regimului de democrație parlamentară în România și instaurarea dictaturii regelui Carol II.

Coriolan Baciu a subliniat că deviza “Totul pentru Țară” aparține lui Barbu Catargiu, prim-ministru al României, om politic conservator, asasinat în 1862, fiind aleasă de generalul Cantacuzino-Grănicerul.

Președintele executiv Florin Dobrescu a arătat că, în 1993, Partidul “Totul pentru Țară” a fost reînființat de conducătorii Mișcării Legionare care supraviețuiseră cumplitei persecuții comuniste, în frunte cu comandantul legionar Nistor Chioreanu, dar autoritățile acelui moment au refuzat înregistrarea legală sub acest nume, ca urmare a persistenței mentalităților de tip totalitar-comunist, cu greu acceptîndu-se titulatura “Pentru Patrie”. Sub această denumire a activat timp de 19 ani, beneficiind de adeziunea unor personalități precum Ion Gavrilă Ogoranu, Ernest Maftei, prof. dr. Ion Brad ș.a., construindu-și exclusiv prin contribuțiile și munca voluntară a membrilor un sediu propriu în București.

S-a subliniat că este vorba de un partid istoric, naționalist, și s-a apreciat că obținerea oficială a acestei titulaturi reprezintă un indicator al procesului de normalizare și detașare de racilele totalitare a instituțiilor statului român.

Coriolan Baciu a arătat că, deși este un partid istoric, Partidul “Totul pentru Țară” (“Pentru Patrie”) este bine ancorat în realitățile social-politice ale României de azi.

Acest partid se află într-un proces intens de dezvoltare teritorială și de întinerire a cadrelor de conducere, urmînd să se prezinte în alegerile locale din acest an cu un program naționalist, constructiv, fundamentat, printre altele, pe soluții de însănătoșire morală a vieții sociale, măsuri de reformare a cadrului legislativ al statului roman, de sprijinire a unor domenii precum sănătatea și educația, și în mod special promovarea unei politici nataliste, de sprijinire a familiei și sporire a natalității, inclusiv prin interzicerea legală a avortului.

Dl dr. ing. Constantin Iulian, fost luptător în Rezistența anticomunistă și deținut politic timp de 12 ani, președinte al PPP între 1995 și 2005, a prezentat asistenței condițiile deosebit de grele în care s-a reînființat în 1993 acest partid, tenacitatea și sacrificiile făcute de militanții săi pentru supraviețuirea și dezvoltarea organizației în ultimii 19 ani.

Dl. Constantin Iulian a arătat că printre obiectivele principale ale Partidului “Totul pentru Țară” se află demersurile în vederea demarării unor anchete penale în cazuri precum: crimele regimului comunist, crimele din decembrie 1989 și iunie 1990, dar și privatizările frauduloase din ultimii 20 de ani.

D-sa a subliniat importanța aparte pe care o are, în preocupările acestui partid, permanenta educație pe coordonatele creștine și naționale, în rândurile membrilor săi. Biroul de presă al Partidului “Totul pentru Țară” (“Pentru Patrie”)


Ucraina – Reportaj-Romani (Volohi), care n-au auzit de Romania.


RIDICĂ-TE, GHEORGHE! RIDICĂ-TE, IOANE!

Dumnezeu a măsurat pămîntul şi a dat evreilor pe goimi (neevrei) cu tot ceea ce ei posedă” (Talmud Babli, tratatul Baba-Kamuna, f.32, c.2, Rohling L. Cit. pag.63).
Se pare că economia mondială se găseşte în situaţia catastrofală de a se prăvăli într-un hău. Euro se află în colaps. Demersurile foarte agresive ale Israelului şi ale Statelor Unite, iminenta lor ameninţare de atacare a Iranului sînt pe cale să arunce omenirea în încleştarea celui de-al III-lea război mondial, cu urmări imprevizibile pentru întreaga Planetă. După reeditarea episodului Pearl Harbor  cacealmaua de la 11 septembrie 2001  s-a dorit inocularea ideii că duşmanul cel mai mare al omenirii este terorismul extremiştilor islamici. O vreme, chiar şi azi, americanii şi o covîrşitoare parte a lumii occidentale au crezut. Vremea a scos la iveală dovezi incontestabile ale inamicului real, aflat chiar în interiorul structurilor de conducere ale statelor puternice, îndeosebi ale S.U.A. Corporaţiile  marile imperii multinaţionale , cu bugete substanţial mai consistente decît cele ale multor ţări, dictează multor guverne, cum este şi cazul României postdecembriste. Românii nu se pot revolta împotriva lor. Nu văd pădurea din pricina copacilor”! Zilnic, pe canalele naţionale, fel de fel de specialişti-analişti” economici anunţă sfîrşitul crizei, de fapt, un fel de a fura căciula poporului. Modul în care marile puteri ne aburesc şi ne mint că au rezolvat criza din 2008 este de neacceptat. Reţeta de rezolvare”, găselniţa genială” şi salvatoare au fost tiparniţa de bani electronici” pentru şmecheri şi creditul de la F.M.I. pentru fraieri (România). Cum ar putea lua sfîrşit această criză provocată, cînd majoritatea statelor sînt supraîndatorate? Cum ar putea plăti România datoriile, cînd ne aflăm în deficit bugetar? Datoriile cresc şi ne afundăm din ce în ce mai adînc în mlaştină. Cînd şi cum vom plăti datoria? Vreme de decenii, ar trebui ca România să aibă excedent bugetar. De unde? Într-un sistem politic şi social defectuos, precum cel actual, în care F.M.I.-ul ordonă jaful privatizării şi concedieri masive, cînd alocarea de investiţii şi crearea de locuri de muncă sînt nule, nu este posibil. Am urmărit, ca atîţia alţii, întîmplările începutului de an 2012. Iniţial m-am bucurat că răbdarea românilor a ajuns la capăt şi a declanşat explozia mămăligii”, că demnitatea a scos capul ascuns timp de 22 de ani sub gluga umilinţei. Zadarnic! Totul s-a transformat într-o derutantă manifestare a teatrului absurd, un fel de război al românilor împotriva românilor. Lipsa de speranţă a declanşat paranoia galopantă pe stradă, pe Internet, în ziare şi în studiourile de televiziune, unde protagoniştii au cîntat sau au jelit după propriile partituri. Noi nu am ştiut  sau poate am uitat  cine ne-a legat lanţul de grumaz şi ne-a pus în jug în 1989. Nu avem puterea să aruncăm lanţul şi să ne revoltăm împotriva dictaturii F.M.I., care taie şi spînzură în România”, împotriva iluminaţilor” care doresc instaurarea Noii Ordini Mondiale  New World Order (N.W.O.) pe întreaga Planetă, care doresc instituirea unui stat poliţienesc total şi a controlului absolut asupra individului. Este ordinea” lor, nu a noastră! Pentru a înţelege mai bine fenomenul” N.W.O. şi conexiunea cu România, vă propun să aruncăm o succintă privire retrospectivă asupra situaţiei de după al II-lea război mondial, din perioada aservirii absolute Moscovei (1944-1958). În posturile-cheie de conducere, de represiune, în direcţiile ideologice şi culturale veţi constata prezenţa majoritară a unor elemente alogene, în special a celor provenite din familii evreieşti. Indivizi care au acţionat nu în calitate de evrei, ci de comunişti, ca slugi fanatice ale Moscovei, pentru distrugerea majorităţii intelectualilor români  uneori chiar a altor evrei. Se pare că abuzurile comise în anii 50 au fost uitate de evreii de azi, iar responsibilitatea, fie ea numai morală, ar trebui recunoscută şi asumată. Pe cei de teapa impostorului dovedit Ellie Wiesel nu-i interesează decît Auschwitz-ul şi nu vor să ştie nimic de Basarabia şi Transilvania anului 1940, de Aiud, Sighet, Piteşti sau Canal. Este firesc să-i preocupe soarta evreilor în timpul celui de al II-lea război mondial, dar, în mod regretabil şi de nepermis, au uitat” de crimele şi persecuţiile comise de confraţii lor contra românilor. Pentru înţelegere şi comparaţie, o lectură a numelor celor instalaţi în scaunele decizionale ale diferitelor domenii de activitate de atunci este edificatoare: Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Teohari Georgescu (Burach Teskovich), Lothar Rădăceanu (Lothar Wuertzel), Iosif Kisinevsky (Ioska Roitman), Liouba Kisinevschi, Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Petre Borilă (Iordan Dragan Russev), Vasile Luca (Lukacs Laszlo), Alexandru Moghioroş (Balogh Joszef), Silviu Brucan (Saul Brukner- zis şi Oracolul de la Dămăroaia”), Emil Bodnăraş (Emilian Botnarenko), Walter Roman (Ernö Neuländer), Alexandru Bârlădeanu (Saşa Goldenberg), Leontin Sălăjan (Szilágyi Leon), Gheorghe Gaston Marin (Ghiuri Grossmann), Leonid Tismăneanu (Leon Moiseevici Tismeneţki), Dionisie Patapievici (sau Dionis, sau Patapiewicz Denys, sau Patapicovici), Avram Bunaciu (Abraham Gutman), Gheorghe Stoica (Moscu Kohn), Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenco, zis Pantiuşa), Dumitru Coliu (Dimitar Kolev), Ion Vinte (Vincze János), Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Mihai Dulgheru (Misa Dulbergh), Mihai Florescu (Misha Iakobi), Ana Toma (Ana Grossman), Alexandru Sencovici (Szenkovits Sandor), Ştrul Mauriciu, Moises Haupt, Ştefan Coller (Koller), Feller Moritz, Alexandru Mirodan (Alexander Zissu Saltman), Aurel Baranga (Ariel Leibovich), Marcel Breslaşu (Mark Breslau), Jules Perahim (Iulis Blumenfeld), Nina Cassian (Renée Annie Cassian), Veronica Porumbacu (Veronika Schwefelberg), Alexandru Graur (Alter Brauer), Alexandru Toma (Solomon Moscovici), Ion Călugăru (Ştrul Leiba Croitoru), Maria Banuş (fiica lui Max Banush de la Banca Marmorosch Blank), A.E. Bakonsky (Anatol Eftimievici Baconsky), Ovid S. Crohmălniceanu (Moise Cohn), Alexandru Jar (Alexander Avram), Mihail Davidoglu (Moise Davidson), Ion Vitner (Iţic Wittner) ş.a. Dar să nu-i neglijăm nici pe contemporani: Petre Roman, Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu Şi, de ce nu, cei trei preşedinţi ai României de după 89. Dacă în perioada de după război ucazurile veneau de la Moscova, astazi ordinele ni se transmit de la Washington, de la Bruxelles, iar mîine, de la Tel Aviv. Trăim, repetăm drama anilor postbelici şi suportăm consecinţele dramei postdecembriste. Din moment ce am fost îmbrînciţi pe poarta U.E. şi N.A.T.O., adio suveranitate naţională! Revenind la borna prezentului, în aceeaşi zi în care F.M.I. a lăudat reformele Guvernului, primul-ministru în exerciţiu şi-a depus mandatul. Vi se pare că s-a produs ca urmare a presiunii străzii? Fals! Aşa s-a ordonat. Nu protestele l-au silit pe Emil Boc să demisioneze, ci propriul său partid”, scrie Karl-Peter Schwarz în editorialul intitulat Teatru absurd la Bucureşti”, din ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung”. Editorialistul afirmă că propoziţia de rămas-bun a premierului demisionar – Am luat decizia de a depune mandatul pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au cîştigat cu atîtea suferinţe, şi anume stabilitatea economică a ţării”  ar fi inspirată din opera compatriotulului său, Eugen Ionescu”. Politicienii şi guvernanţii noştri sînt simple marionete, banali pioni ai Ocultei Mondiale, uşor de înlocuit. Din nou, imposibilul a fost posibil. Numirea noului premier stă sub semnul ambiguităţii, al nesiguranţei. Deşi tînăr, se află sub umbra” multor semne de întrebare. Multe dintre ele au fost menţionate în cadrul unor articole pertinente editate de site-ul necenzurat”, aşa că nu mai inist asupra lor. Nu sînt anti-evreu, nu sînt xenofob, nu am nimic cu nici un alt popor al lumii, dar, parafrazîndu-l pe René Descartes, cuget, deci trăiesc  şi mă tot întreb, sine ira et studio”: dintre atîtea milioane de români, numai alogenii ne pot conduce destinele? Umilitor pentru condiţia de român! Ce ne-a mai rămas de făcut? Ne răspunde Radu Gyr: Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane !”.
TEODOR FILIP

 

SURSA:http://www.ziarul-tricolorul.ro/


Crestini ortodocsi suntem


Despre pierderea și recâștigarea harului, Cuviosul Siluan Athonitul

 Sfântul Siluan Athonitul

La început, când cineva începe să lucreze pentru Domnul, Domnul îi da harul Sau şi un zel aprins spre bine, şi totul îi apare atunci uşor şi plăcut. Iar când vede aceasta în el, în lipsa lui de experienţa îşi spune: ”Voi avea această râvnă toată viaţa mea.” Şi atunci începe să se înalţe mai presus de cei ce trăiesc în nepăsare şi începe să-i judece; şi astfel pierde harul care l-a ajutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Sufletul nu înţelege cum s-a întâmplat aceasta: totul mergea atât de bine, dar acum este totul atât de greu şi nu mai are nici o plăcere să se roage. Dar nu trebuie să se înfricoşeze, e Domnul Care povăţuieşte cu bunătate sufletul. De îndată ce sufletul se înalţă mai presus de fratele său, chiar în acea clipa îi vine un gând rău care nu-i place lui Dumnezeu. Dacă sufletul se smereşte, harul nu-l părăseşte. Dar dacă el nu se smereşte, se iveşte o uşoara ispita ca el să se smerească. Dacă iar nu se smereşte, atunci începe atacul necurăţiei. Dacă tot nu se smereşte, atunci cade într-un păcat oarecare. Şi daca nici atunci nu se smereşte, se iveşte o mare ispită şi el va săvârşi un păcat mare. Şi aşa ispita va deveni tot mai puternică până ce sufletul se va smeri; atunci ispita va pieri şi, dacă se smereşte adânc, va cunoaşte şi simţământul smerit al inimii şi pacea şi tot răul va pieri.

Astfel, tot acest război nu are decât un singur scop: smerenia. Mândria a pricinuit căderea vrăjmaşilor, iar ei ne-au târât în adânc pe aceeaşi cale. Vrăjmaşii ne linguşesc şi dacă sufletul primeşte lauda lor, harul se retrage de la el pana ce se pocăieşte. Astfel, toata viata învaţă sufletul smerenia lui Hristos şi, până nu va ajunge cu adevărat smerit, va fi mereu chinuit de gânduri rele. Dar sufletul smerit găseşte odihna şi pacea de care vorbeşte Domnul (Ioan 14, 27).

Postul, înfrânarea, privegherea şi celelalte osteneli ascetice ne ajută, dar puterea cea mare se afla în smerenie. Sfânta Maria Egipteanca şi-a uscat trupul prin post într-un singur an, dar cu gândurile a trebuit să lupte timp de 17 ani.

Nu vei învăţa smerenia dintr-o dată. De aceea a zis Domnul: ”Învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea” (Matei 11, 29). Ca să înveţi iţi trebuie timp. Unii au îmbătrânit în nevoinţe şi totuşi n-au învăţat smerenia; nu pot înţelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace şi sufletul lor e mâhnit şi abătut.

SURSA: sfantulmunteathos.wordpress.com


Fii iobag! dar suveran in acelasi timp. Andrei Paunescu – Iobag la stat


SUVERANITATEA – – Notiunea de suveranitate – -Evolutia istorica a conceptului de suveranitate

Drept constitutional

-curs 1 – semestrul II-

 

 

SUVERANITATEA

Notiunea de suveranitate

Evolutia istorica a conceptului de suveranitate

 

 

Suveranitatea constituie una din trasaturile puterii de stat de a fi suprema in raport cu oricare alta putere sociala interna si independenta fata de puterea oricarui alt stat sau organism international.

Desi este o notiune unitara in esenta ei, suveranitatea implica totusi doua elemente componente:

1)     Suveranitate externa;

2)     Suveranitate interna.

Ea face o jonctiune intre dreptul constitutional si dreptul international.

 

  1. 1.     Suveranitatea externa semnifica independenta absoluta a statului si a fost exprimata ca principiu pentru prima oara de Juan B. in 1576 in lucrarea “Despre Republica”. Potrivit acestei conceptii, statul este eliberat de orice subordonare fata de o putere exterioara lui. Boden arata ca suveranitatea este absoluta, perpetua si individuala.
  2. 2.     Suveranitatea interna semnifica dreptul statului de a isi organiza puterea publica si anume: dreptul de a legifera, de a infaptui justitia si politia. Cu alte cuvinte, este vorba de suprematia de stat care se concretizeaza in dreptul statului de a adopta norme juridice, reguli obligatorii pentru toti cetatenii sai si de a le asigura aplicarea. Constituind una din trasaturile de stat, suveranitatea a aparut odata cu statul, si in decursul istoriei a evoluat, modificandu-si continutul in raport cu dezvoltarea sociala, economica si politica a statelor.

Conceptia dominanta pana la aparitia statelor centralizate absolutiste a fost cea a lui Toma Dachino care sustinea in teoria sa ca puterea isi are originea in vointa divina al carui reprezentant pe pamant era Papa si caruia regii trebuiau sa i se supuna.

In perioada formarii statelor centralizate absolutiste, suveranitatea devine o trasatura fundamentala a monarhului absolut, suveranitatea absolutista a monarhului insemna si  independenta puterii  laice fata de puterea bisericii.

Abuzurile monarhilor absoluti care in ultima perioada a feudalismului constituia o piedica in calea dezvoltarii capitalismului, au determinat burghezia sa se transforme din aparatoare a monarhiei absolute in potrivnicul acesteia.

Un rol progresist in pregatirea ideologica a revolutiilor burgheze l-a avut conceptia despre suveranitatea exprimata de J. Jeac-Rouseau in cartea sa “Contractul social” scrisa in 1756. J.J. Rouseau sustinea ca originea suveranitatii PAUZA cautata in vointele individuale ale oamenilor  care au cedat regelui exercitiul ei printr-un act de supunere exprimat intr-un contract. Conform teoriei lui Rouseau, regele si ceilalti conducatori ai statului nu sunt titularii suveranitatii, ci sunt functionari supusi poporului care pot oricand sa fie revocati.

Conceptia lui J.J. Ruseau, a stat la baza suveranitatii populare si nationale care si-a gasit expresia in primele constitutii franceze in conceptia declaratiei dreptului omului si ale cetateanului si a constitutiei franceze din 1791, Suveranitatea apartine natiunii.

Cu privire la suveranitate, a fost exprimata conceptia germana din secolul al XIX-lea, o doctrina cu totul diferita. Impotriva ideii suveranitatii populare a lui J.J. Ruseau, Hegel afirma in lucrarea  sa “Filosofia dreptului” ca “izvorul suveranitatii este monarhul nu poporul, intrucat poporul fara monarh nu este stat ci o masa neorganizata amorfa, o simpla adunatura”.

Hegel indentificand monarhul cu statul, afirma ca monarhul este titularul suveranitatii de stat. La sfarsitul secolului trecut, in Germania, s-a dezvoltat teoria jurisdicista a suveranitatii statului. In aceasta conceptie, statul este considerat o entitate abstracta deasupra cetatenilor, care isi are ratiunea de exista in normele de drept, iar izvorul suveranitatii il constituie vointa statului, statul fiind si titularul acestei vointe.

Teoria lui J.J. Ruseau cu privire la suveranitatea nationala si suveranitatea populara a fost respinsa si de teorii pozitiviste de scoala realista a dreptului  care a luat nastere la inceputul secolui trecut. Astfel, in conceptia lui Sean Duprins, suveranitatea este expresia guvernantilor bazata pe solidaritatea sociala. In ultima instanta, teoria lui Duprins sustine sa suveranitatea apartine guvernantilor, titularul ei fiind guvernul. Unii doctrinar contemporani se situeaza pe pozitii de PAUZA a importantei suveranitatii in conditiile actuale.

Teoriei nihiliste ca teoria competentei a suveranitatii absolute considera ca suveranitatea este o ideie depasita. Alti doctrinari partizani ai teoriei suveranitatii relative se pronunta in favoarea ideii de limitare a suveranitatii in interesul cooperarii internationale.

Cu privire la suveranitate se poate retine o trasatura comuna a diverselor curente din doctrina contemporana care prin argumente diferite justifica in fapt suveranitatea guvernantilor. Acest aspect apare pregnant in conceptia scolii germane.

Din trecerea sumara in revista a principalelor grupuri de teorii cu privire la suveranitate se poate trage concluzia ca aceasta, suveranitatea, este o insusire esentiala a puterii de stat si apare odata cu statul, ca suveranitatea unui stat implica totodata respectarea suveranitatii celorlalte state si a normelor dreptului international.

 

Suveranitatea de stat

Prin suveranitatea statului se intelege insusirea puterii de stat de a fi suprema pe teritoriul statului si a fi independenta fata de puterea oricarui stat, insusire exprimata un dreptul statului de a-si rezolva liber treburile interne si externe cu excluderea amestecului altor state si cu respectarea corespunzatoare ale acestora si a regulilor generale admise ale dreptului international.

Suveranitatea de stat in tarile romane s-a manifestat pe plan intern prin institutia domnitorului, domnul fiind stapan asupra tarii si supusilor, conducatorului armatei, omul care omul care hotara cu ajutorul si sub controlul unei adunari, solutionarea problemelor statului.

Pe plan extern, suveranitatea statelor feudale romanesti s-a manifestat prin independenta acestorain relatiile externe. Cucerirea independentei de stat a Romaniei din 1877 a pus capat oricarei dependente politice fata de puterile straine.

Pentru prima data in gandirea romana, ideea suveranitatii a fost elaborata de N. Balcescu. In conceptia sa, suveranitatea era un atribut al natiunii romane, a poporului, care si-a pastrat totdeauna intr-o viziune ampla si unitara ideea de suveranitate in documentul program “dorintele partidei nationale din Moldova”.

In conceptia lui M.K, ideea de suveranitate este indesolubil legata de lupta pentru unire si independenta a tuturor romanilor. Suveranitatea de stat in tara noastra se reliefeaza ca fiind exclusivista, indivizibila si inalienabila, ea fiind deplina, atotcuprinzatoare si neinstrainabila.

Suveranitatea poporului trebuie inteleasa ca fiind dreptul poporului de a decide asuprasoartei sale de a stabili linia politica a statului si alcatuirea organului lui PAUZA si dreptul de a-si exercita puterea prin organele sale reprezentative si prin referendum.

In anumite conditii istorice, suveranitatea statului coincide sub raportul bazei ei sociale cu suveranitatea poporului. Aceasta coincidenta are loc numai in tarile democratice in care conducerea de stat a societatii este exercitata de popor prin organele sale reprezentative.

Suveranitatea nationala – dreptul la autodeterminare si la dezvoltarea independenta a fiecarei natiuni indiferent daca poseda sau nu o organizare proprie in stat. In situatia in care natiunea si-a creat un stat propriu, suveranitatea nationala se impleteste cu cea de stat, actionand ca un tot unitar. Daca o natiune nu si-a faurit propriul sau stat, suveranitatea ei va fi temeiul ei de drept international, al luptei duse pentru a se constitui intr-un asemenea stat. Unii autori sustin ca notiunea de suveranitate nationala este echivanet cu dreptul de autodeterminare al natiunilor. Alti autori sustin ca suveranitatea natiunii nu se poate realiza decat in cadrul unei organizari statale. Numeroase documente de drept international atesta ca suveranitatea nationala implica dreptul popoarelor de a se constitui intr-un stat national si dreptul de a-si alege sistemul economic, politic si social. Totodata, suveranitatea nationala implica dreptul de a dispune liber de bogatiile si resursele naturale aflate pe teritoriul natiunii respective.

Multi autori au argumentat caracterul perimat al suveranitatii, inutilitatea acestui concept, demonitizarea sa, demonstrand ca pastrarea suveranitatii statelor are consecinte nefaste asupra colaborarii acestora, asupra climatului intarnational.

Unii autori sustin ca renuntarea la suveranitate este calea de mentinere pacii, este un mijloc de a facilita libera circulatie a oamenilor si a ideilor.