SFANTUL IOAN CASIAN DESPRE MANDRIE


            A opta lupta o avem împotriva duhului mândriei. Aceasta este foarte cumplita si mai salbatica decât toate cele de pâna aici. Ea razboieste mai ales pe cei desavârsiti si pe cei ce s-au urcat pâna aproape de culmea virtutilor, încercând sa-i prabuseasca. Si precum ciuma cea aducatoare de stricaciune nimiceste nu numai un madular al trupului, ci întreg trupul, asa mândria nu strica numai o parte a sufletului, ci tot sufletul. Fiecare din celelalte patimi, desi tulbura sufletul, se razboieste numai cu virtutea opusa si cautând sa o biruiasca pe aceea, întuneca numai în parte sufletul. Patima mândriei însa îi întuneca întreg sufletul si-l prabuseste în cea mai adânca prapastie. Ca sa întelegem mai lamurit cele zise, sa luam seama la lucrul urmator: îmbuibarea stomacului se sârguieste sa strice înfrânarea; curvia, curatia; iubirea de argint; saracia, mânia; blândetea; si celelalte feluri ale pacatului asemenea pe celelalte virtuti opuse. Dar pacatul mândriei, când pune stapânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare si înalta, îl darâma în întregime si îl surpa pâna în temelii. Marturie despre aceasta este îngerul acela, care pentru mândrie a cazut din cer. Caci fiind zidit de Dumnezeu si împodobit cu toata virtutea si întelepciunea, n-a voit sa le recunoasca pe acestea venite din darul Stapânului, ci din firea sa. De aceea s-a socotit pe sine întocmai ca Dumnezeu. Gândul acesta al lui mustrându-l Proorocul zice: «Ai zis întru inima ta: sedea-voi pe un munte înalt, pune-voi scaunul meu peste nouri si voi fi asemenea Celui Preaînalt» (Is. 14:13,14). Iar tu om esti si nu Dumnezeu. Si iarasi alt Prooroc zice: «Ce te falesti întru rautate puternice?» (Ps. 51,1) si celelalte ale psalmului. Deci, stiind acestea, sa ne temem si «cu toata strajuirea sa pazim inima noastra» (Prov. 4,23) dinspre duhul mândriei cel purtator de moarte, zicând în noi însine de câte ori am dobândit vreo virtute, cuvântul Apostolului: «Nu eu, ci darul lui Dumnezeu, carele este cu mine» (I Cor. 15,10), si cel zis de Domnul: «Fara de Mine nu puteti face nimic» (Ioan 15,5), sau cel zis de Proorocul: «Daca Domnul nu ar zidi casa, în zadar s-ar trudi ziditorii» (Ps. 126,1), si în sfârsit cel zis de Apostol: «Nu a celui ce voieste, nici a celui ce alearga, ci a lui Dumnezeu, carele miluieste» (Rom. 9,16). Caci chiar de ar fi cineva cât de fierbinte cu osârdia si de sârguitor cu vrerea, fiind legat de trup si sânge nu va putea ajunge la desavârsire, decât prin mila lui Hristos si prin harul Sau. Pentru ca zice Iacov: «Toata darea cea buna de sus este» (Iac. 1,17); iar Apostolul Pavel zice: «Ce ai tu, ce nu ai luat? Iar daca ai luat, ce te lauzi ca si cum n-ai fi luat si te falesti ca de ale tale?» (I Cor. 4,7).
Iar ca mântuirea ne vine prin harul si mila lui Dumnezeu, ne da marturie adevarata tâlharul acela de pe Cruce, care a primit Raiul nu ca pret al virtutii, ci prin harul si mila lui Dumnezeu. Acestea stiindu-le Parintii nostri, toti cu un glas au învatat, ca nu putem ajunge într-alt fel la desavârsirea virtutii, fara numai prin smerenie. Iar aceasta se naste din credinta, din frica lui Dumnezeu, din blândete si din saracia desavârsita, prin care ne vine si dragostea desavârsita, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava în veci. Amin.

Filocalia, volumul I, editia a II-a, editura Harisma, Bucuresti, 1992
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim

SURSA:http://mantuire.50webs.com/ic_mandrie.html

Advertisements


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s