SUVERANITATEA – – Notiunea de suveranitate – -Evolutia istorica a conceptului de suveranitate

Drept constitutional

-curs 1 – semestrul II-

 

 

SUVERANITATEA

Notiunea de suveranitate

Evolutia istorica a conceptului de suveranitate

 

 

Suveranitatea constituie una din trasaturile puterii de stat de a fi suprema in raport cu oricare alta putere sociala interna si independenta fata de puterea oricarui alt stat sau organism international.

Desi este o notiune unitara in esenta ei, suveranitatea implica totusi doua elemente componente:

1)     Suveranitate externa;

2)     Suveranitate interna.

Ea face o jonctiune intre dreptul constitutional si dreptul international.

 

  1. 1.     Suveranitatea externa semnifica independenta absoluta a statului si a fost exprimata ca principiu pentru prima oara de Juan B. in 1576 in lucrarea “Despre Republica”. Potrivit acestei conceptii, statul este eliberat de orice subordonare fata de o putere exterioara lui. Boden arata ca suveranitatea este absoluta, perpetua si individuala.
  2. 2.     Suveranitatea interna semnifica dreptul statului de a isi organiza puterea publica si anume: dreptul de a legifera, de a infaptui justitia si politia. Cu alte cuvinte, este vorba de suprematia de stat care se concretizeaza in dreptul statului de a adopta norme juridice, reguli obligatorii pentru toti cetatenii sai si de a le asigura aplicarea. Constituind una din trasaturile de stat, suveranitatea a aparut odata cu statul, si in decursul istoriei a evoluat, modificandu-si continutul in raport cu dezvoltarea sociala, economica si politica a statelor.

Conceptia dominanta pana la aparitia statelor centralizate absolutiste a fost cea a lui Toma Dachino care sustinea in teoria sa ca puterea isi are originea in vointa divina al carui reprezentant pe pamant era Papa si caruia regii trebuiau sa i se supuna.

In perioada formarii statelor centralizate absolutiste, suveranitatea devine o trasatura fundamentala a monarhului absolut, suveranitatea absolutista a monarhului insemna si  independenta puterii  laice fata de puterea bisericii.

Abuzurile monarhilor absoluti care in ultima perioada a feudalismului constituia o piedica in calea dezvoltarii capitalismului, au determinat burghezia sa se transforme din aparatoare a monarhiei absolute in potrivnicul acesteia.

Un rol progresist in pregatirea ideologica a revolutiilor burgheze l-a avut conceptia despre suveranitatea exprimata de J. Jeac-Rouseau in cartea sa “Contractul social” scrisa in 1756. J.J. Rouseau sustinea ca originea suveranitatii PAUZA cautata in vointele individuale ale oamenilor  care au cedat regelui exercitiul ei printr-un act de supunere exprimat intr-un contract. Conform teoriei lui Rouseau, regele si ceilalti conducatori ai statului nu sunt titularii suveranitatii, ci sunt functionari supusi poporului care pot oricand sa fie revocati.

Conceptia lui J.J. Ruseau, a stat la baza suveranitatii populare si nationale care si-a gasit expresia in primele constitutii franceze in conceptia declaratiei dreptului omului si ale cetateanului si a constitutiei franceze din 1791, Suveranitatea apartine natiunii.

Cu privire la suveranitate, a fost exprimata conceptia germana din secolul al XIX-lea, o doctrina cu totul diferita. Impotriva ideii suveranitatii populare a lui J.J. Ruseau, Hegel afirma in lucrarea  sa “Filosofia dreptului” ca “izvorul suveranitatii este monarhul nu poporul, intrucat poporul fara monarh nu este stat ci o masa neorganizata amorfa, o simpla adunatura”.

Hegel indentificand monarhul cu statul, afirma ca monarhul este titularul suveranitatii de stat. La sfarsitul secolului trecut, in Germania, s-a dezvoltat teoria jurisdicista a suveranitatii statului. In aceasta conceptie, statul este considerat o entitate abstracta deasupra cetatenilor, care isi are ratiunea de exista in normele de drept, iar izvorul suveranitatii il constituie vointa statului, statul fiind si titularul acestei vointe.

Teoria lui J.J. Ruseau cu privire la suveranitatea nationala si suveranitatea populara a fost respinsa si de teorii pozitiviste de scoala realista a dreptului  care a luat nastere la inceputul secolui trecut. Astfel, in conceptia lui Sean Duprins, suveranitatea este expresia guvernantilor bazata pe solidaritatea sociala. In ultima instanta, teoria lui Duprins sustine sa suveranitatea apartine guvernantilor, titularul ei fiind guvernul. Unii doctrinar contemporani se situeaza pe pozitii de PAUZA a importantei suveranitatii in conditiile actuale.

Teoriei nihiliste ca teoria competentei a suveranitatii absolute considera ca suveranitatea este o ideie depasita. Alti doctrinari partizani ai teoriei suveranitatii relative se pronunta in favoarea ideii de limitare a suveranitatii in interesul cooperarii internationale.

Cu privire la suveranitate se poate retine o trasatura comuna a diverselor curente din doctrina contemporana care prin argumente diferite justifica in fapt suveranitatea guvernantilor. Acest aspect apare pregnant in conceptia scolii germane.

Din trecerea sumara in revista a principalelor grupuri de teorii cu privire la suveranitate se poate trage concluzia ca aceasta, suveranitatea, este o insusire esentiala a puterii de stat si apare odata cu statul, ca suveranitatea unui stat implica totodata respectarea suveranitatii celorlalte state si a normelor dreptului international.

 

Suveranitatea de stat

Prin suveranitatea statului se intelege insusirea puterii de stat de a fi suprema pe teritoriul statului si a fi independenta fata de puterea oricarui stat, insusire exprimata un dreptul statului de a-si rezolva liber treburile interne si externe cu excluderea amestecului altor state si cu respectarea corespunzatoare ale acestora si a regulilor generale admise ale dreptului international.

Suveranitatea de stat in tarile romane s-a manifestat pe plan intern prin institutia domnitorului, domnul fiind stapan asupra tarii si supusilor, conducatorului armatei, omul care omul care hotara cu ajutorul si sub controlul unei adunari, solutionarea problemelor statului.

Pe plan extern, suveranitatea statelor feudale romanesti s-a manifestat prin independenta acestorain relatiile externe. Cucerirea independentei de stat a Romaniei din 1877 a pus capat oricarei dependente politice fata de puterile straine.

Pentru prima data in gandirea romana, ideea suveranitatii a fost elaborata de N. Balcescu. In conceptia sa, suveranitatea era un atribut al natiunii romane, a poporului, care si-a pastrat totdeauna intr-o viziune ampla si unitara ideea de suveranitate in documentul program “dorintele partidei nationale din Moldova”.

In conceptia lui M.K, ideea de suveranitate este indesolubil legata de lupta pentru unire si independenta a tuturor romanilor. Suveranitatea de stat in tara noastra se reliefeaza ca fiind exclusivista, indivizibila si inalienabila, ea fiind deplina, atotcuprinzatoare si neinstrainabila.

Suveranitatea poporului trebuie inteleasa ca fiind dreptul poporului de a decide asuprasoartei sale de a stabili linia politica a statului si alcatuirea organului lui PAUZA si dreptul de a-si exercita puterea prin organele sale reprezentative si prin referendum.

In anumite conditii istorice, suveranitatea statului coincide sub raportul bazei ei sociale cu suveranitatea poporului. Aceasta coincidenta are loc numai in tarile democratice in care conducerea de stat a societatii este exercitata de popor prin organele sale reprezentative.

Suveranitatea nationala – dreptul la autodeterminare si la dezvoltarea independenta a fiecarei natiuni indiferent daca poseda sau nu o organizare proprie in stat. In situatia in care natiunea si-a creat un stat propriu, suveranitatea nationala se impleteste cu cea de stat, actionand ca un tot unitar. Daca o natiune nu si-a faurit propriul sau stat, suveranitatea ei va fi temeiul ei de drept international, al luptei duse pentru a se constitui intr-un asemenea stat. Unii autori sustin ca notiunea de suveranitate nationala este echivanet cu dreptul de autodeterminare al natiunilor. Alti autori sustin ca suveranitatea natiunii nu se poate realiza decat in cadrul unei organizari statale. Numeroase documente de drept international atesta ca suveranitatea nationala implica dreptul popoarelor de a se constitui intr-un stat national si dreptul de a-si alege sistemul economic, politic si social. Totodata, suveranitatea nationala implica dreptul de a dispune liber de bogatiile si resursele naturale aflate pe teritoriul natiunii respective.

Multi autori au argumentat caracterul perimat al suveranitatii, inutilitatea acestui concept, demonitizarea sa, demonstrand ca pastrarea suveranitatii statelor are consecinte nefaste asupra colaborarii acestora, asupra climatului intarnational.

Unii autori sustin ca renuntarea la suveranitate este calea de mentinere pacii, este un mijloc de a facilita libera circulatie a oamenilor si a ideilor.



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s