Film de epoca: Idiotul (2003), ecranizare dupa romanul lui Fyodor Dostoyevsky.


Parintele Serafim Badila-despre vremurile lui antihrist.


Parintele Melchisedec Velnic – Sa spunem un NU hotarat documentelor biometrice.


Reclama umoristica ANTICIP RFID.


Mielul si fiara – despre actele biometrice si sclavia populatiei – 666 microcipul.


Ortodoxia Româneasca sub asediul masoneriei.

În primăvara anului 2003, un grup de comando al trupelor antiteroriste a descins la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel. 12 călugări au dispărut peste noapte şi nimeni nu a dat o explicaţie coerentă. Un singur ziar local din Argeş a avut curajul să relateze faptele şi să înceapă o anchetă. După mai bine de patru ani, acest caz este tot învăluit în mister.

Evenimentele s-au petrecut la scurt timp după lansarea „Proclamaţiei Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală”. Această misterioasă mişcare alcătuită, după declaraţiile care circulă pe Internet, din 500 de călugări, călugăriţe, stareţi, preoţi ortodocşi şi având susţinerea unor călugări de la muntele Athos, protestează împotriva unor hotărâri ale celor care conduc acum Biserica Ortodoxă Română. Ecumenismul este demascat ca erezie de Proclamaţia care atacă, de asemenea, prezenţa masonilor în fruntea Bisericii.

Comando la mănăstire. Fenomene paranormale sau conspiraţie?
Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel a fost ctitorită în 1215 de domnitorul Radu Vodă. În 2003 aici îşi duceau viaţa 12 călugări, conduşi de stareţul Vichentie Punguţă.

Într-o noapte din Săptămâna Luminată (săptămâna de după Sărbătoarea Paştelui), trupele Departamentului de Intervenţii Antiteroriste (DIA) iau cu asalt mănăstirea. Toţi călugării sunt îmbarcaţi în forţă, fără nici o explicaţie, în dubele parcate în faţa porţii. Destinaţia? Necunoscută. În ziua următoare este adus în mănăstire un grup de măicuţe, care susţin cu tărie că ele sunt acolo de la întemeierea mănăstirii. Acest lucru este infirmat chiar de prezentarea făcută pe Internet a mănăstirii Negru Vodă, în care se afirmă că aceasta este o mănăstire de călugări.

După o săptămână, câţiva dintre cei luaţi pe sus de mascaţi în plină noapte apar la mănăstirea Curtea de Argeş, însă au „interdicţie de a vorbi”. Despre părintele Vichentie se spune că a plecat în America „în pelerinaj”. Dar călugării ortodocşi nu merg în America în pelerinaj, deoarece nu există locuri sacre pentru ortodocşi acolo.

Minciuna măicuţelor, cum că ar locui dintotdeauna la Mănăstirea Negru Vodă, era totuşi prea gogonată. Mult mai târziu, reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului au dat câteva declaraţii oficiale, dar nici versiunea lor nu lămureşte ce s-a petrecut. Explicaţiile lor, date în 2006 unicului ziar care a avut curajul să investigheze subiectul, sunt însă cusute cu aţă albă şi pline de contradicţii. Poziţia oficială a Bisericii, care ar fi trebuit să protejeze călugării de abuzurile autorităţilor statului, dovedeşte din contră implicarea acesteia în evenimente.

Fostul stareţ de la Mănăstirea Negru Vodă, expediat sau autoexilat în străinătate, reuşeşte să trimită de acolo un material cutremurător despre descinderea din 2003. Acest material a circulat din mână în mână şi poate fi citit acum pe Internet.

Versiunea oficială: la mănăstirea Negru Vodă s-au făcut… reparaţii?! curăţenie?!
Purtătorii de cuvânt ai Episcopiei Argeşului şi ai Episcopiei Muscelului, ca şi episcopul Calinic Argeşeanul admit, în cele din urmă, trei ani mai târziu, că a avut loc o mutare a comunităţii de călugări. Însă una temporară, se dezvinovăţesc ei. „În urmă cu trei ani, la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung au fost executate nişte lucrări de reparaţie. Cu acea ocazie au fost mutaţi călugării la alte lăcaşuri de cult din judeţ,” declară în 2006, pentru un ziar electronic argeşean, consilierul episcopal Ovidiu Vlăsceanu.

Protopopul de Muscel, Eugeniu Matei, vrea să îi ţină isonul, dar vorbeşte despre o acţiune de curăţare a mănăstirii: „În perioada ianuarie-septembrie 2003, călugării de la Mănăstirea Negru Vodă au fost repartizaţi la alte lăcaşuri de cult din judeţ, deoarece în cadrul complexului monahal s-a făcut curăţenie. În toată această perioadă, la Negru Vodă au fost aduse măicuţe pentru a pregăti masa muncitorilor şi a face rânduiala aşa cum se cuvine într-un sfânt lăcaş.” De ce nu puteau face călugării de mâncare muncitorilor şi a fost necesar să fie aduse măicuţe, practică nemaiîntâlnită în nici un alt caz de renovare a unei mănăstiri, rămâne un mister. La fel cum, vorbind de o perioadă de câteva luni în care s-a făcut mutarea, Eugeniu Matei abate atenţia de la faptul că toţi cei 12 călugări au fost mutaţi într-o singură noapte şi nu s-au mai întors apoi la mănăstire.

MIREM, Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală
„Curăţenia” de care vorbesc reprezentanţii episcopiei este însă una simbolică. Mascaţii au intervenit în forţă întrucât se credea că la Negru Vodă se afla un nucleu al Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală (MIREM). Aceasta este, conform propriului statut: „una din reacţiile născute la ultimele evoluţii din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, şi la hotărârile luate de capii acesteia care sunt total contrare învăţăturilor lăsate de Sfintii Părinţi ai Bisericii.”

Proclamaţia lansată în primăvara anului 2003 de Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală probabil că a venit ca o lovitură pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR). Această proclamaţie afirmă că peste 500 de călugări, călugăriţe, preoţi, stareţi sunt „înmărmuriţi” de hotărârile capilor Bisericii, care vin în contradicţie cu credinţa seculară ortodoxă şi sunt, de altfel, veritabile erezii. Proclamaţia cere Patriarhiei retragerea BOR din Consiliul Ecumenic şi cere ca Biserica să ia poziţie împotriva politicilor de globalizare, precum şi împotriva intrării României în UE.

Este foarte posibil ca evenimentele de la Mănăstirea Negru Vodă din primăvara anului 2003, evenimente care au survenit la o săptămână de la lansarea Proclamaţiei, să nu fie deloc singulare. Este de asemenea foarte posibil ca Patriarhia să fi cerut sprijinul serviciilor secrete pentru a depista componenţa MIREM şi a extermina această Mişcare. Cert este că nu s-a reuşit anihilarea ei. După trei ani şi jumătate, aceasta continuă să existe şi înţelegem discreţia care o înconjoară pe de o parte ca prudenţă a celor care fac parte din MIREM şi ca muşamalizare, din partea oficialităţilor.

Acţiunile MIREM sunt cu precădere orientate împotriva masonizării şi ecumenizării Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, a luat poziţie împotriva introducerii în România a noilor cărţi de identitate cu microchipuri. L-a demascat, înainte de alegerea noului patriarh, pe mitropolitul Daniel al Moldovei ca fiind francmason. A organizat proteste publice la Patriarhie în acest sens şi a postat afişe în principalele oraşe. Presa a relatat destul de puţin despre aceste acţiuni, ridiculizând şi minimalizând importanţa acestei mişcări alcătuită din 500 de călugări, aşa cum face de fiecare dată când are de-a face cu cei ce nu sunt recunoscuţi de masonerie.

Biserica trebuie totuşi să dea explicaţii pentru cazul Negru Vodă
Revenind la cazul de la mănăstirea Negru Vodă, s-au cerut, dar nu s-au oferit, explicaţii. Cităm câteva fragmente din materialul care a circulat pe Internet: „La cererea noastră de a face cunoscută părerea avizată a oficialilor episcopali în legătură cu dispariţia nocturnă a obştii de la Negru Vodă, am fost respinşi cu cuvintele: «Nu avem nimic de declarat». Asemenea fapte sunt de netolerat, de neînchipuit, de netrecut sub tăcere! Este clar un abuz, o încălcare flagrantă a drepturilor de vieţuire într-o ţară ortodoxă, dar de cine îngăduită? De cine pusă la cale? Cine şade în spatele întregii regii, căci actorii îi cunoaştem? Să fi fost acolo sălaşul vreunui cuib terorist ce pregătea atentate la adresa Ortodoxiei şi care doar cu trupe super-specializate a putut fi anihilat? Greu de închipuit! Nu vrem să ne lansăm în afirmaţii neîntemeiate, dar ca o coincidenţă, descinderea a avut loc cam la o săptămână după lansarea Proclamaţiei Mişcării Ortodoxe de Reînviere Monahală. Dacă mercenarii au crezut că în Negru Vodă este centrul Mişcării s-au înşelat amarnic. Ceea ce ne stârneşte pricini de nelinişte este tocmai modul comunisto-securist de operare ce aminteşte întrucâtva de sinistrul an ‘59, când călugării şi monahiile au fost evacuaţi „legal“ din mănăstiri prin decretul 410 (ce luaţi aminte, nu a fost încă abrogat!) semnat de liftele roşii în acordul şi sprijinul cât disimulat, cât manipulat al prelaţilor vremii.

Problema ce o ridicăm este însă de conştiinţă:
• Ce-aţi face dumneavoastră, da, chiar oricare dintre cititorii acestor rânduri – monahi sau nemonahi – de aţi fi puşi în situaţia de a fi declaraţi de oficiali pur şi simplu dispăruţi sau chiar nenăscuţi, şi să vă treziţi înghiţiţi de beciurile Securităţii pentru oarece bănuieli de propagandă ortodoxă antiecumenistă? Să fiţi condamnaţi pentru aceasta, conform decretului x, la temniţă sau internaţi în vreun ospiciu pentru „acţiuni teroriste de destabilizare a României“!
• Ce-aţi face de veţi afla apoi că toţi v-au uitat, că nimănui nu-i pasă, că tuturor le e frică de represalii şi tac mâlc, că cei responsabili nu vor să bage de seamă.
• Ce-aţi face dacă v-ar dispărea peste noapte duhovnicul – cică ar fi plecat să-i încreştineze pe eschimoşi?

Cât despre cele ale credinţei, ortodocşii şi Ortodoxia din România se manifestă în plin spaţiu totalitar. La orice cuvânt anti-eres de-al nostru, Big Brothers au pregătit mii de contre, unele chiar în formă de bâtă. Dar cui îi e frică de beci, de lanţuri, de mărturisire? Bătrânii cercaţi au sfătuit cam aşa: „Vremea noastră a cam trecut, voi sunteţi cei ce trebuie să duceţi până la capăt nestinsă flacăra Ortodoxiei. Noi am înfundat temniţele comuniste, tocmai ca voi, cei ce ne urmaţi, să nu mai treceţi prin iadul acela. Nu vă siliţi spre eroisme gratuite. Nu denigraţi arhiereii apostaţi. Încă nu a venit timpul.“ Dar când plinirea vremii va sosi, vom cunoaşte lămurit aceasta, căci atunci „urâciunea se va trufi pe faţă în locaşurile sfinte“. Pentru monah este o normalitate a afirma adevărul fără să se bată cu pumnul în piept; poţi ajuta poporul fără a crea dizidenţă, panică şi răzvrătire şi fără „a arunca cu pietre“ în ierarhie. Pentru monahismul contemporan, anihilarea obştii Mănăstirii Negru Vodă este doar un nor ce prevesteşte furtuna ce va să vină. Aşadar, oare cine urmează?”

Oare cine va urma?
Aşa se încheie, în mod aproape profetic, materialul care dezvăluie abuzurile din 2003. În mediile ortodoxe se cunosc astăzi mai multe cazuri „care au urmat”. Cel mai recent este cel de la mănăstirea Petru Vodă din Bucovina, unde stareţul Iustin Pârvu a fost înlocuit cu un mason. Acest lucru a dat naştere unor ample proteste din partea călugărilor şi credincioşilor, care au fost înăbuşite cu ajutorul poliţiei. Se urmăreşte chiar eliminarea din rândul monahilor „recunoscuţi” a celor care nu sunt de acord cu masonizarea şi ecumenizarea Bisericii Ortodoxe.

Un alt caz este cel al părintelui Calistrat de la mănăstirea Bârnova, care a îndrăznit să îl „mustre” în public pe Daniel, mitropolitul Moldovei (pe vremea când acesta încă nu era Patriarh), trăgându-l chiar în glumă de barbă, fapt care a făcut să fie interzis de la cele sfinte pe termen nelimitat.

Părintele Amfilohie Brânză de la schitul Diaconeşti din Bacău, discipol al lui Cleopa, este şi el ameninţat cu caterisirea (răspopirea) deoarece i-a spus în public unui episcop că trebuie „să ascultam mai mult de Dumnezeu decât de conducătorii de tot felul”. Şi cum acesta nu a fost de acord cu această afirmaţie, Amfilohie l-a întrebat în mod inevitabil: „Prea-sfinţia voastră sunteţi mason?”. Iar episcopul, lăsând la o parte orice menajamente i-a răspuns: „Băi băiatule, tu nu ştii ce e asta, ia cel mai mare mason şi îmbracă-l în veşmintele arhiereşti şi se topeşte tot răul din el”. Părintele Amfilohie nu s-a lăsat: „Dacă sunteţi mason, Prea-sfinţite nu vă mai pomenesc la sfintele slujbe, că mulţi sfinţi şi sinoade au condamnat masoneria!”

În timp ce astfel de preoţi şi călugări, care iau poziţie împotriva masoneriei, sunt marginalizaţi, persecutaţi sau puşi sub interdicţii de tot felul, vedem cum tot mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe nu se dau în lături să participe făţiş la ritualuri masonice. Recent am putut vedea cum la înmormântarea lui Florian Pittiş ritualul masonic a primit binecuvântarea unui preot ortodox. O ceremonie de numire a unor cavaleri de Malta s-a desfăşurat la Arad într-o catedrală ortodoxă şi o alta a fost oficiată la Suceava cu participarea unui preot ortodox.

***

Modul de acţiune ca şi amploarea forţelor utilizate în descinderea de la Mănăstirea Negru Vodă din 2003, total disproporţionate faţă de numărul şi modul de viaţă al celor atacaţi, sunt similare cu cele din „Operaţiunea Christ” demarată un mai târziu împotriva Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut. O altă bizară asemănare este faptul că descinderile au avut loc, în ambele cazuri, în preajma Sărbătorii Paştelui. Chiar denumirea aleasă pentru această operaţiune este semnificativă. De asemenea, există nenumărate similarităţi cu cazuri petrecute în alte ţări. Toate acestea dovedesc că este vorba de acţiuni concertate organizate împotriva oricăror curente spirituale care nu se lasă îndoctrinate şi controlate de Francmasonerie.

preluat de pe : http://fatanevazutaalumii.blogspot.com/2011/04/ortodoxia-romaneasca-sub-asediul.html#more


NUMĂRUL NUMELUI FIAREI.

Cărţile de identitate cu cod de bare înseamnă, pecetluirea cu “numărul numelui fiarei” (Apoc. 13. 17) Marea apostazie a vremurilor ce stau să vină şi pecetluirea cu numărul 666, semnul Antihristului, au darul de a provoca grave probleme de identitate şi conştiinţă religioasă creştinilor ortodocşi.

Ideea acreditată de către unii, cu ştiinţă sau din ignoranţă, că simbolul 666 reprezintă doar un banal număr, ca multe altele, fără nici un conţinut ascuns şi că eliberarea unor documente de identitate integrate, care să conţină atât actul de identitate, cât şi permisul auto, cadrul bancar, asigurarea medicală, etc. constituie un factor de stabilitate şi o mai facilă abordare a unor servicii sau oferte de piaţă, precum şi mesajul transmis cu insistenţă că noile cartele de identitate nu reprezintă nici un risc, nici în ceea ce priveşte libertatea individului, nici în ceea ce priveşte căderea acestuia din harul lui Dumnezeu, reprezintă o modalitate perfidă de a adormi conştiinţele creştinilor şi a-i categorisi pe cei ce trag un semnal de alarmă în privinţa ameninţărilor care planează asupra omenirii drept alarmişti, fanatici, sau în cel mai bun caz exaltaţi care dezvoltă diverse “teorii ale conspiraţiei”.

Cert este că guvernele naţionale acţionează în direcţia eliberării unor de identitate, într-un format impus pe plan internaţional, fără a ţine cont de protestele societăţii civile sau ale Bisericii (vezi cazul Greciei, Ukrainei, dar şi a SUA şi a altor state) promulgând legi care au un singur scop – pecetluirea cu “numărul numelui fiarei” (Apoc. 13. 17) şi transformarea omului într-un număr.

Pentru susţinerea acestor afirmaţii vă prezentăm un fragment din cartea ing. Mircea Vlad <Apocalipsa 13 – Sfârşitul libertăţii umane>.

“Numele este chipul fidel, oglinda fiinţei umane”.

“Numele de familie este icoana identităţii mele trupeşti ,iar numele primit la botez îmi pecetluieşte sufletul cu o identitate creştină. “(.) Se cuvine aici să facem o paranteză, explicând ce înseamnă pentru un creştin să aibă pe buletinul de identitate numărul 666. După cum ştim, buletinul se eliberează în urma semnării lui de către posesor. Semnătura reprezintă totala acceptare de către acel individ a datelor înscrise, despre dânsul în document.

Aşadar, eu certific prin semnătura mea faptul că informaţiile respective mă descriu în totalitate, mă reprezintă, iar numele care este trecut în buletin este numele meu real. De aceea semnez, căci mă identific întru totul cu cel descris prin datele buletinului. Să analizăm puţin numele unei persoane. Numele este chipul fidel, oglinda fiinţei umane. Simpla menţionare a numelui reprezentă individul în totalitatea lui, trup şi suflet.

De altfel, chiar numele are două componente care se raportează la cele două mari structuri ale persoanei. Astfel, numele de familie este icoana identităţii mele trupeşti, îmi arată originea, apartenenţa la un anumit arbore genealogic stabilit prin legătura de sânge între generaţii. În schimb prenumele îmi este dăruit la botez. Este identitatea mea spirituală, oglinda sufletului meu. Prenumele nu se adresează trupului, ci se identifică cu însuşi lăuntrul meu, mă reprezintă sufleteşte. Tocmai de aceea mi se dă la botez, care este o adâncă taină a spiritualităţii creştine.

De fapt, numele primit la botez îmi pecetluieşte sufletul cu o identitate creştină. Pentru aceasta pruncii primesc nume de sfinţi. Aceşti sfinţi, datorită legăturii tainice spirituale cu pruncul prin intermediul numelui, vor fi protectorii lui de-l lungul vieţii. De aceea este greşit ca la botez să se dea nume inexistente în calendarul creştin ortodox, întrerupându-se astfel legătura unei tradiţii tainice. Numele de botez este, deci, identitatea sufletului meu. Când voi fi pomenit la rugăciune, la Sfânta Liturghie de pildă, preotul va şopti în taină doar numele meu de botez (şi în nici un caz codul numeric sau alte simboluri cifrice – n.red.), deoarece Biserica este o comunitate a sufletelor, iar Sfintele Taine lucrează prin har tocmai această mântuire a sufletului, asigurând trecerea în veşnicie. În plus, primind la botez un nume, eu mă identific şi cu calitatea de creştin.

Ce înseamnă creştin? Înseamnă, aşa cum spune molitfelnicul, a te lepăda de satana şi de toate lucrările lui, trăind o viaţă în Hristos şi având ca scop final tocmai această veşnică unire cu Hristos. Pentru aceasta ritualul botezului prevede, înainte de primirea numelui, lepădarea conştientă – la prunci lepădarea are loc prin mijlocirea naşului – de diavol şi acceptarea conştientă a lui Hristos ca Domn şi Stăpân la vieţii mele, eu devenindu-i supus şi, prin urmare, purtându-I pecetea: crucea, Sfânta Mirungere, un nume de creştin şi însăşi rânduirea mea în tagma creştinilor, a robilor lui Hristos. (.)

Oare câţi dintre noi suntem cu adevărat conştienţi de însemnătatea numelui nostru, având în vedere uşurinţa cu care ni-l punem pe tot felul de documente, garantând astfel cu însuşi sufletul nostru adevărul celor scrise în actele respective? Să nu uităm că vom avea de dat un răspuns pentru orice rea întrebuinţare a darului primit la botez.

“Ce înseamnă a avea numărul 666 pe buletin”

După cum se ştie, noile cartele de identitate nu vor purta numele scris în detaliu, ci codificat sub forma unui număr denumit Cod Numeric Matricol Unic (CNMU). Acest cod îmi este atribuit mie şi mă va însoţi toată viaţa. Are deci calitatea de nume. Aşadar , oriunde în lume, în momentul folosirii cartelei, scannerul va afişa codul meu personal (adică numele meu codificat, identitatea codificată a sufletului meu) şi comparând cu datele existente în memorie, mă va recunoaşte sub toate aspectele personalităţii mele.

Însă acest cod numeric, CNMU, pentru a putea fi uşor citit de echipamentele electronice, este codificat în sistem bar code. Dintre toate tipurile de bar code, iniţiatorii programului de îndosariere au ales cel mai controversat, mai răspândit şi mai rău famat tip de codificare: EAN-13, cod care cuprinde invariabil în structura sa, indiferent de identitatea persoanei, numărul 666.

Aşadar, noul meu cod va fi alcătuit din două părţi: una este codificarea identităţii mele, a numelui meu, deci a sufletului meu, iar celălalt este codificarea lui 666. Deschizând însă Cartea Apocalipsei, vedem la capitolul 13 că 666 este “un număr de om”, deci codificarea unui nume de om – numele lui antihrist!

Totodată, Scriptura numeşte numărul 666 uneori “semnul fiarei”, alteori “numele fiarei”, iar alteori “numărul numelui fiarei”. Citind însă cu atenţie versetul 17, observăm fără dificultate că toate aceste calităţi sunt echivalente. “(.) decât numai cel ce are SEMNUL = adică NUMELE fiarei = sau NUMĂRUL NUMELUI fiarei” (Apoc. 13. 17).

Deci lucrurile sunt limpezi: 666 are valoare de NUME: numele lui antihrist! Se referă oare la arborele lui genealogic, fiind deci partea <trupească> a numelui? Nu, deoarece Scriptura spune că va fi din seminţia lui Dan (Fac. 49. 16-17).

Este oare un nume creştin? Fiind antihrist nu poate fi creştin, ci cu totul satanic. Aşadar, la identitatea sufletului meu (reprezentată de codul meu personal) este adăugată identitatea sufletească a unei fiinţe satanice, luptătoare împotriva Domnului şi Stăpânului meu. Este <pecetluirea> sufletului meu cu o <pecete> străină, de care mă lepădasem la botez, când primisem adevărata pecete: pecetea Duhului Sfânt. Acum depinde de mine însumi ce pecete voi alege ca reprezentativă pentru sufletul meu.

Că trebuie să aleg, nu există îndoială, căci “ce învoire este între Hristos şi veliar?” (II Cor. 6. 15). Deci, dacă eu încă mă consider creştin şi doresc mântuirea, va trebui să aleg. Astfel, dacă voi semna noul buletin şi-l voi accepta, înseamnă că voi accepta în sufletul meu, în identitatea mea, numele lui antihrist, mă voi identifica cu el şi deci voi primi în sufletul meu duhul lui! Iar aceasta este lepădare de Hristos!

Consecinţa? Îndată harul de la botez mă va părăsi, stingând în mine roadele Duhului Sfânt şi ştergându-mă automat din cartea vieţii veşnice. În schimb, voi putea <beneficia>, cu ajutorul cartelei, de toate facilităţile vieţii acesteia trupeşti, devenind rob de bună voie la “stăpânitorului lumii acesteia”.

De altfel lucrurile devin foarte clare dacă ne gândim că, într-o lume în care controlul identităţii va deveni regulă generală singurul lucru pentru care nu voi putea întrebuinţa cartela este pomenirea mea de la Sfânta Liturghie.

Aşadar Dumnezeu vrea să mă identific cu numele dăruit de El. în rest, diavolul mă vrea identificat cu el însuşi ori de câte ori voi întrebuinţa vreun lucru material al acestei lumi. În acest scop deja şi le-a ştampilat pe toate cu numele său (prin intermediul bar code), pentru ca să nu rămână numic material care să nu-i aparţină. Acum însă, prin eliberarea acestor buletine, va deveni stăpân şi pe sufletele noastre, cu liberul nostru consimţământ, punându-şi pecetea pe suflet prin intermediul reprezentării materiale a acestuia: numele, sau <numărul numelui> (codul matricol unic).

Să sperăm din tot sufletul că intervenţia aceasta să fie deplin înţeleasă de cititori, evitându-se astfel erori grave de genul: “eu voi primi buletinul cu 666, dar nu-mi pasă, ci fac o cruce pe el, merg la biserică şi-mi zic rugăciunea”. Trebuie înţeles clar că simpla acceptare (de bună voie) a numărului 666 (în orice reprezentare a sa!) pe identitatea proprie înseamnă lepădare de Hristos şi, implicit, moartea veşnică! Totul depinde de liberul nostru arbitru”.